Poliție: Cele două persoane găsite inconștiente în Wiltshire au fost otrăvite cu Novichok
Anunțul a fost făcut de poliția britanică, relatează BBC. Cele două persoane ar fi Charlie Rowley, în vârstă de 45 de ani, şi Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani. Identitatea lor nu a fost confirmată oficial. Cei doi se află în stare critică după ce au fost găsiți sâmbătă inconștienți într-o locuință.
Potrivit poliției nu mai sunt și alte persoane cu aceleași simptome. Nimic din istoricul celor două victime nu susține în prezent ipoteza unui atac țintă. Serviciile de contra terorism au preluat investigațiile în acest caz.
Autorităţile au anunţat miercuri că este vorba despre un ”incident major”, după ce cei doi au fost găsiţi inconştienţi într-o locuinţă dintr-o zonă rezidenţială la Amesbury, aflat la aproximativ zece kilometri de Salisbury, unde au fost descoperiți Serghei şi Iulia Skripal în urmă cu patru luni.
Londra a acuzat atunci Moscova care a negat orice implicare în această tentativă de otrăvire. Acest eveniment a condus la o criză diplomatică şi la cel mai important val de expluzări de diplomaţi din istorie.
Poliția britanică nu a putut confirma dacă agentul neurotoxic din seria Novichok, folosit în al doilea caz, face parte din același lot cu cel din cazul Skripal.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!