Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Politico: Putin i-a propus lui Trump mai multe subiecte pentru negociere, la summitul de la Helsinki

Președintele rus Vladimir Putin i-ar fi prezentat omologului său american, Donald Trump, o serie cu subiecte pentru negocieri, în timpul summitului de la Helsinki, pe listă fiind și cel al controlului armelor nucleare și interzicerea armelor în spațiu.

Potrivit unui document rus obţinut de Politico, Putin s-a arătat interesat de extinderea unor tratate nucleare din mandatul lui Obama şi de a impune noi restricţii privind armamanetul dar şi de a nu se plasa arme în spaţiu, conform News.ro.

Putin a declarat în timpul conferinţei de presă de după summit: „Le-am transmis colegilor americani o serie de sugestii specifice”.

„În timpul întâlnirii istorice dintre preşedintele Trump şi preşedintele Putin, cei doi lideri au discutat mai multe subiecte, printre care şi arsenalele noastre nucleare, care combinate înseamnă aproximativ 90% din totalul armelor nucleare din lume”, a declarat Garret Marquis, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională.

Documentul arată zonele în care SUA şi Rusia pot colabora pentru a reduce pericolul nuclear şi a recrea încrederea pierdută.

Citește și
Donald Trump
Intră în vigoare sancţiunile SUA împotriva Iranului. Oferta președintelui Trump, respinsă

Conform documentului, primul pas în acest sens reprezintă extinderea cu cinci ani a Tratatului New START, care expiră în 2021 şi a fost semnat de Putin şi Barack Obama în 2010 şi aprobat de Duma de Stat a Rusiei şi Senatul american. Cele două părţi au căzut de acord ca fiecare ţară să aibă maxim 1.500 de focoase nucleare plasate pe rachete de sol şi în submarine. De asemenea, tratatul permite un set de inspecţii regulate.

De asemenea, în document se vorbeşte despre un potenţial tratat care ar interzice ambelor ţări să plaseze arme pe orbita Pământului.

În plus, este ridicată şi problema privind tensiunile ridicate din Europa de Est şi se propune ca Washingtonul şi Moscova „să ia măsuri pentru a preveni incidente în timpul activităţilor militare în Europa, precum şi pentru a creşte încrederea şi transparenţa în domeniul militar”.

Ruşii propun şi consultări pentru „stabilitatea strategică”, conduse de secretarii de stat adjunct şi miniştrii adjuncţi de externe. Este recomandat şi un dialog 2+2, între secretarii de stat şi cei ai apărării, precum şi întâlniri între conducătorii forţelor armate ale celor două ţări.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult