Politico: Generalul în retragere Lloyd Austin, ales de Joe Biden pentru conducerea Pentagonului
Lloyd Austin care s-a aflat în fruntea comandamentului forţelor americane din Orientul Mijlociu în administraţia Obama, conform Reuters.
Anunţul ar putea fi făcut în cursul zilei de marți.
Prin alegerea generalului Austin (67 de ani), care ar urma să fie primul secretar american al apărării de culoare, Joe Biden a ocolit-o pe Michelle Flournoy, care ar fi fost prima femeie în această funcţie şi care fusese considerată drept principala candidată la acest post. Flournoy a ocupat funcţia de subsecretar al apărării pentru politici în primul mandat al preşedintelui Barack Obama.
Generalul în retragere Lloyd Austin, care a condus CENTCOM în perioada 2013-2016, va avea nevoie de o derogare din partea Congresului pentru a putea ocupa această poziţie în cadrul executivului american deoarece au trecut mai puţin de şapte ani de când a fost activ în armată. El a fost trecut în retragere în 2016.
Nominalizarea sa ar putea atrage critici din partea cercurilor progresiste având în vedere rolul său în consiliul de administraţie al mai multor companii, inclusiv al corporaţiei producătoare de arme Raytheon Technologies.