Poliția portugheză l-a arestat pe rabinul care l-a ajutat pe Roman Abramovici să obțină cetățenia acestei țări
Litvak a fost arestat joi, iar arestarea sa poate avea legătură cu o anchetă privind presupuse nereguli în acordarea de certificate evreilor sefarzi, potrivit informaţiilor apărute vineri în presa locală şi citate de agenţia EFE.
Printre cei care au obţinut unul din aceste certificate şi, ulterior, paşaportul portughez se numără şi Roman Abramovici, al cărui proces de obţinere a naţionalităţii a stârnit critici şi suspiciuni în Portugalia.
În ianuarie, parchetul portughez a informat despre deschiderea unei anchete privind acordarea cetăţeniei milionarului rus.
Navalnîi a acuzat Portugalia că a primit mită pentru a-l naturaliza pe AbramoviciAbramovici a reuşit să obţină cetăţenia portugheză în aprilie anul trecut graţie legii naţionalităţii portugheze care îi recunoaşte pe descendenţii evreilor sefarzi care au trăit în peninsula iberică până la expulzarea lor, la sfârşitul secolului al XV-lea.
La aflarea acestei ştiri, activiştii şi comentatorii au criticat acordarea cetăţeniei portugheze oligarhului rus, iar oponentul Aleksei Navalnîi a acuzat chiar Portugalia că a primit mită pentru a-l naturaliza pe Abramovici.
La rândul său, Institutul registrelor şi notarilor din Portugalia a deschis o anchetă internă în acest caz.
Roman Abramovici, în vârstă de 55 de ani, născut în fosta Uniune Sovietică, are în prezent patru naţionalităţi: rusă, israeliană, lituaniană şi portugheză.
Miliardarul a cedat conducerea clubului ChelseaLegea care permite descendenţilor evreilor sefarzi să devină cetăţeni portughezi a fost aprobată în 2015 şi de atunci peste 30.000 de persoane au apelat la ea pentru a avea un paşaport portughez.
Pe 26 februarie, Roman Abramovici, proprietarul clubului englez de fotbal Chelsea din 2003, a anunţat că a încredinţat conducerea clubului administratorilor fundaţiei sale caritabile, potrivit AFP.
Sursa: Agerpres
Etichete: arest , ajutat , abramovici , rabin , obtinere
Dată publicare: 12-03-2022 06:05