Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poliţia din Italia a confiscat peste 130 de milioane de euro în urma unor raiduri împotriva mafiei

Poliţia italiană a confiscat peste 130 de milioane de euro în urma unor raiduri împotriva mafiei, au anunţat marţi autorităţile, relatează dpa.  

Raidurile au vizat mai multe ramuri ale organizaţiilor criminale 'Ndrangheta şi Camorra, mai ales la Roma, care erau implicate în infracţiuni de spălare de bani, au precizat autorităţile italiene. În total, 18 suspecţi au fost reţinuţi, iar alţi peste 50 sunt anchetaţi. Ei sunt acuzaţi mai ales de spălare de bani proveniţi din activităţi infracţionale, cămătărie şi extorcare. Peste 500 de ofiţeri au participat la operaţiunile poliţiei care s-au desfăşurat la Roma şi alte câteva oraşe italiene. 'Ndrangheta în Calabria şi Camorra în Napoli, alături de Cosa Nostra în Sicilia, se numără printre cele mai puternice grupări criminale care activează de zeci de ani în Italia. Toate cele trei organizaţii acţionează mult peste fostele lor teritorii, inclusiv în străinătate. Cifra de afaceri la nivel mondial a 'Ndrangheta este estimată la mult peste 50 de miliarde de euro pe an, în principal din trafic cu droguri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult