Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poeta Carmen Steiciuc, managerul Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava, a murit din cauza COVID-19

Carmen Steiciuc, manager al Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava, a murit din cauza Covid-19, a anunţat ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu.

„Covid-19 continuă să facă victime şi e extrem de dureros să tot pierdem fiinţele dragi. Astăzi a plecat dintre noi şi Carmen Steiciuc, cea care a avut grijă de teatrul sucevean chiar de la înfiinţarea sa. Teatrul ”Matei Vişniec” este astăzi o mărturie a pasiunii sale şi a implicării în lumea culturală suceveană”, a scris ministrul Culturii pe Facebook, potrivit News.ro.

„Din păcate, drumul său s-a oprit prea repede, iar nouă ne mai rămâne doar să îi mulţumim pentru munca depusă şi să îi păstrăm memoria vie. Drum lin, Carmen Steiciuc!”, este omagiul adus de Bogdan Gheorghiu.

Poetă, director al revistei „Bucovina literară”, organizator al Festivalului Naţional de Poezie "Nicolae Labiş", Carmen Steiciuc a fost licenţiată a trei facultăţi, urmând şi un doctorat în teatrologie.

Carmen Steiciuc suferea de numerose alergii și nu se vaccinase anti-COVID

Potrivit Monitorul de Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, născută pe 25 octombrie 1968, a plecat dintre noi luni, 1 noiembrie 2021, în jurul orei 15.30, răpusă de complicațiile cauzate de virusul COVID-19.

Citește și
Doru Dinu Glăvan
A murit jurnalistul Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

De mai bine de 6 ani Carmen Steiciuc suferea de o serie de alergii și de aceea avea un regim alimentar sărac, evita să ia medicamente și a ezitat să se vaccineze împotriva COVID. Când s-a infectat cu noul coronavirus, a sperat că va reuși să treacă de boală, acasă, dar când situația s-a agravat, s-a internat în Spitalul Județean Suceava, la Secția Infecțioase. Ulterior, din cauza complicațiilor apărute, Carmen a fost transferată în Secția ATI COVID a spitalului sucevean, unde a fost intubată.

Din păcate, eforturile depuse de medici pentru salvarea ei nu au putut remedia răul produs deja în organismul ei, iar sfârșitul a fost inevitabil, mai anunță sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult