"Ploaie de foc" asupra orașului Donețk. Atac cu muniție incendiară. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Între timp, Moscova a revendicat atacul cu rachete din portul Odesa, după ce negase inițial orice implicare. Însă rușii susțin că ar fi vizat și distrus ținte militare. Rachetele rusești au lovit Odesa la nici o zi după semnarea acordului privind reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene. Bombardamentele ruse continuă în regiunea Donețk, din estul Ucrainei. Proiectilele au distrus o școală din localitatea Kostyantynivka. În ciuda atacului cu rachete asupra portului Odesa, Ucraina se pregătește totuși pentru exportul grânelor. Consilierul prezidențial pe probleme economice a declarat că, dacă blocada este ridicată, Kievul ar putea exporta 60 de milioane de tone în 8-9 luni. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Atacul rusesc cu rachete asupra Odesei, asupra portului nostru - cinic - s-a dovedit o lovitură pentru pozițiile politice ale Rusiei. Dacă cineva din lume ar mai putea spune că este nevoie de un dialog cu Rusia și de un anume acord cu Rusia, iată ce se întâmplă. Ocupanții nu mai pot înșela pe nimeni.” După ce inițial a negat vreo implicare, Moscova a revendicat până la urmă atacul din portul Odesa. Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: „În orașul-port Odesa, pe teritoriul șantierului naval, rachete de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune, lansate de pe mare, au distrus o navă militară ucraineană andocată și un depozit cu rachete anti-navă Harpoon livrate de Statele Unite regimului de la Kiev.” Astfel este contrazisă versiunea prezentată anterior de Turcia, țară care alături de ONU, a mediat semnarea acordului privind reluarea exporturilor de cereale la Marea Neagră. Hulusi Akar, Ministrul turc al Apărării: „Rușii ne-au spus că nu au absolut nicio legătură cu acest atac și că examinează problema foarte atent și în detaliu.” Zelenski a promis că va face tot posibilul pentru a achiziționa sisteme de apărare aeriană capabile să doboare rachetele rusești, în viitor. Volodimir Zelenski: „Această barbarie a rușilor ne aduce mai aproape de obținerea armelor de care avem nevoie pentru victorie.” Între timp, ucrainenii folosesc cu succes rachetele antitanc Javelin, primite de la americani încă din primele zile ale războiului. În imaginile filmate din dronă se vede o lovitură reușită, care distruge un tanc rusesc. Traiectoria capătă o boltă pronunțată, apoi racheta lovește direct în turelă. În această perioadă, câteva sute de soldați ucraineni sunt antrenați în Anglia. Boris Johnson, premierul demisionar al Marii Britanii: „Este parte a imensului angajament pe care ni l-am asumat pentru antrenarea forțelor ucrainene. Vrem să antrenăm 10.000 de soldați în următoarele luni.” Premierul britanic demisionar Boris Johnson i-a vizitat, zilele trecute, pe unii dintre recruții care se pregătesc pentru războiul din Ucraina. Și, după cum îl vedem în imaginile postate pe contul oficial de Twitter, a participat activ la ședința de instrucție. Pe de altă parte, o "ploaie de foc" a căzut azi-noapte asupra orașului Donețk. Au apărut imagini terifiante ale atacului cu muniție incendiară, cu dispersie. Nu este clar cine a lansat atacul. Orașul Donețk este controlat de separtiștii pro-ruși, dar se afla pe linia frontului unei zone disputate, cu prezența ambelor armate. În lunile de război au fost acolo atacuri atât ale ucrainenilor cât și ale forțelor de ocupație.