Planul pus la cale de Franța și Italia după plecarea Angelei Merkel din funcția de cancelar al Germaniei
Innformația a fost dezvăluită de o sursă guvernamentală pentru Reuters, potrivit News.ro.
Detaliile acordului rămân necunoescute, dar un alt oficial italian a declarat că acordul va stimula cooperarea dintre ţări în domenii care cuprind economie, comerţ, turism şi cultură.
Proiectul a fost discutat pentru prima dată în 2018 sub premierul Italiei de atunci, Paolo Gentiloni, dar relaţiile dintre Roma şi Paris s-au deteriorat după ce Gentiloni a fost succedat în acel an de guvernul populist al Ligii şi Mişcării 5 Stele.
Sub conducerea lui Draghi, legăturile dintre cele două ţări sunt pe deplin restabilite, iar el şi Macron sunt din ce în ce mai dornici să acţioneze în tandem pentru a modela politica europeană după ani de neînţelegeri între cele două ţări.
”Macron vrea o legătură mai puternică cu Italia, iar Italia vrea să se insereze în parteneriatul tradiţional dintre Franţa şi Germania”, a spus cel de-al doilea oficial italian, cerând să nu fie numit.
Intenţia Italiei este ca tratatul să fie numit după palatul Quirinale al preşedintelui italian, unde va fi semnat, a spus prima sursă.
Detaliile privind fondul tratatului nu au fost încă dezvăluite. Un purtător de cuvânt al lui Draghi a refuzat să comenteze, în timp ce biroul lui Macron a spus că nu poate confirma întâlnirea dintre cei doi lideri în această etapă.
Tensiunile dintre Roma şi Paris au atins un apogeu la începutul anului 2019, când Franţa şi-a rechemat pentru scurt timp ambasadorul din cauza unei dispute referitoare la imigraţie.
Cea mai recentă întâlnire dintre Draghi şi Macron a avut loc la Paris, săptămâna trecută, şi s-a concentrat pe tranziţia politică din Libia, o problemă de importanţă strategică pentru ambii lideri.