Petrolierul atacat este operat de o companie deținută de un magnat israelian, al cărui tată s-a născut în Galați
Your browser doesn't support HTML5 video.
Nava se afla în Marea Arabiei, mai exact în largul coastelor Omanului, atunci când a avut loc incidentul.
Circumstanţele atacului sunt deocamdată neclare. Petrolierul, care nu avea încărcătură la bord, este operat de compania Zodiac Maritime, cu sediul în Londra, dar care este deţinută de un magnat israelian, al cărui tată s-a născut în Galaţi.
Pe Twitter, armatorul anunţa la câteva ore de la incident "suspiciuni de piraterie". Pe de altă parte, oficialii israelieni au acuzat Iranul de comiterea atacului, în care ar fi fost folosite drone.
Autorităţile de la Teheran nu au comentat încă acuzațiile. Ulterior, petrolierul a fost escortat de o navă americană către un port sigur.
Reprezentanţii armatorului au precizat că familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la deces prin intermediul agenţiei angajatoare din România.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat că este pregătit să acorde asistenţă consulară, în limita competenţelor legale.
Adrian Mihalcea, inspector al Federației Internaționale a Transportatorilor în România: ”Această navă este operată de către firma Zodiac și este un tanc petrolier. Ea a fost atacată, probabil, cu o rachetă de anumite forțe de acolo, din zonă și, în urma acestui atac, au decedat doi navigatori, un român și un cetățean britanic. Nu se știe, probabil că este ofițer. Ministrul Afacerilor Externe este în directă colaborare cu toate canalele diplomatice, pentru ca să intervină urgent pentru aducerea corpului neînsuflețit în țară.”