Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Petrecere de Crăciun dedicată „păcătoșilor”, anulată. Cum era prezentat Iisus

O petrecere de Crăciun dedicată „păcătoşilor din această lume” a fost anulată într-un bar din Grecia în urma unor ameninţări cu moartea primite de organizatori din cauza afişului evenimentului, relatează AFP.

În afișul evenimentului, Iisus Hristos era prezentat purtând cercei şi machiaj facial.

Petrecerea, prevăzută pentru Ajunul Crăciunului în Nafplio, un oraş portuar din sudul Greciei, se adresa „păcătoşilor din această lume” şi avea ca obiectiv „celebrarea aniversării omului care a adus mesajul iubirii şi solidarităţii”.

Afişul evenimentului conţinea imaginea retuşată a unei icoane reprezentându-l pe Iisus, peste care era suprapus cuvântul „blasfemie”, scris în majuscule de culoare roşie.

Afişul a generat proteste imediate ale preotului local, au precizat organizatorii pe pagina lor de Facebook, care a fost între timp desfiinţată. Organizatorii au adăugat că au primit apeluri telefonice în care au fost ameninţaţi că vor fi „ucişi şi linşaţi”.

Citește și
Pisica
Un motan care dispăruse de şase ani s-a întors acasă de Crăciun: ”Este într-adevăr o minune”

Homosexualitatea rămâne un subiect tabu în Grecia, în pofida legalizării în 2015 de către un guvern de stânga a uniunilor civile pentru cuplurile de acelaşi sex.

Relaţiile homosexuale sunt în continuare rău văzute de puternica Biserică ortodoxă greacă. Atacuri şi agresiuni homofobe continuă să se producă în această ţară.

„În Nafplio, Grecia, proprietarii barului care doreau să organizeze o petrecere de Crăciun cu teme de blasfemie cu un poster de machiaj al lui Isus Hristos, au primit amenințări cu moartea”, a scris pe Twitter un jurnalist grec de origine turcă, ce locuiește în Atena, alături de o poză cu afișul evenimentului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult