Peste 80 de publicații spaniole cer 550 de milioane de euro de la Meta pentru „concurenţă neloială"
Instituţiile media, membre ale Asociación de Medios de Información (AMI), principala organizaţie profesională a mass-media din Spania, cer 550 de milioane de euro de la grupul american pentru "concurenţă neloială", a precizat AMI într-un comunicat citat de AFP. Acestea acuză grupul că a încălcat "sistematic şi masiv", între 25 mai 2018 şi 31 iulie 2023, "legislaţia europeană privind protecţia datelor", care impune consimţământul utilizatorilor de internet pentru utilizarea datelor lor în scopuri de profilare publicitară. O practică care "a permis grupului american să propună (...) vânzarea de spaţii publicitare pe baza unui avantaj concurenţial obţinut în mod nelegitim", în detrimentul mass-media tradiţionale, care au respectat această reglementare, dă asigurări AMI. Meta "şi-a construit poziţia dominantă pe piaţa publicitară prin ignorarea reglementării", ceea ce a provocat "un prejudiciu evident pentru mass-media spaniole, până la a le pune în pericol viabilitatea", potrivit preşedintelui AMI, Jose Joly, citat în comunicat. Printre grupurile media reprezentate de această asociaţie se numără Prisa, proprietarul cotidianului El Pais şi al ziarului sportiv AS, precum şi Godo (La Vanguardia, Mundo deportivo) şi Vocento, care publică cotidianul conservator ABC. Contactată, Meta nu a răspuns imediat la solicitările formulate de AFP. Această plângere intervine în contextul în care grupul american a lansat la începutul lunii noiembrie în Europa un nou sistem care permite utilizatorilor să nu mai vadă publicitate personalizată în schimbul unui abonament sau să "continue să folosească în mod gratuit serviciile sale", acceptând cedarea datelor personale. Acest nou model face obiectul mai multor plângeri în Austria şi la Bruxelles, iar în Franţa a fost semnalat Direcţiei generale pentru concurenţă, consum şi prevenirea fraudelor (DGCCRF). Facebook şi Instagram au 144 de milioane şi, respectiv, 133 de milioane de utilizatori în Europa, cu excepţia Marii Britanii, potrivit Insider Intelligence.