Peste 75.000 de angajaţi din sectorul sănătăţii au intrat în grevă în SUA timp de trei zile
Potrivit coaliţiei de sindicate care a făcut apel la grevă, este vorba de cea mai importantă astfel de mişcare din serviciile de sănătate din istoria Statelor Unite.
„Este o decizie dificilă şi ştim că necesită sacrificii din partea noastră a tuturor", a notat Coalition of Kaiser Permanent Unions, subliniind că este nevoie "urgentă de soluţii pentru criza de personal, în joc fiind siguranţa şi binele pacienţilor şi a angajaţilor noştri".
„Este cea mai importantă grevă a angajaţilor din sectorul sănătăţii din istoria SUA", a precizat coaliţia, avertizând că dacă nu sunt satisfăcute revendicările sindicaliştilor o nouă grevă ar putea avea loc în noiembrie.
Participanţii la protest cer între altele majorări salariale şi protecţie în faţa externalizării serviciilor.
Greva a debutat pe coasta de est a SUA, pentru a cuprinde în cursul zilei coasta de vest, unde se află cea mai mare parte din mâna de lucru a grupului, fiind prevăzut să dureze până sâmbătă dimineaţa. La mişcare participă şi asistenţi, tehnicieni din departamentul de urgenţe, radiologi şi farmacişti.
Kaiser Permanente, care deserveşte aproape 13 milioane de pacienţi, în 39 de spitale şi peste 600 de clinici în opt state şi Districtul Columbia, a asigurat că toate spitalele şi departamentele de urgenţă vor rămâne deschise.
Greva din sănătate survine în contextul în care alţi peste 25.000 de membri ai sindicatului United Auto Workers au lansat o grevă împotriva companiilor Ford Motor, General Motors şi Stellantis.