Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 6.000 de replici după seismul care a devastat Turcia şi Siria. A fost un seism "la fiecare trei sau patru minute"

Cutremurul care a lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie a fost urmat de peste 6.000 de replici, a anunţat duminică Agenţia turcă pentru Gestionarea Dezastrelor Naturale (AFAD), citată de Agerpres.

Potrivit AFAD, au fost înregistrate replici seismice "la fiecare trei sau patru minute" după cutremurul iniţial, iar aproximativ 40 dintre ele au avut magnitudini de peste 5, a declarat Orhan Tatar, directorul acestei agenţi, în faţa jurnaliştilor de la Ankara.

Specialiştii în seismologie se aşteaptă ca astfel de replici să se producă şi în perioada următoare, afectându-i pe "localnicii deja traumatizaţi", a mai spus oficialul turc.

El i-a îndemnat pe rezidenţii din zonele afectate să nu se apropie de clădirile avariate şi a adăugat că autorităţile de resort încă analizează distrugerile produse la nivelul infrastructurilor strategice, inclusiv baraje de acumulare şi tuneluri.

Peste 46.000 de decese în Turcia și Siria, în urma cutremurului

Seismul de la începutul lunii februarie a ucis zeci de mii de oameni, a distrus sau a avariat aproximativ 150.000 de clădiri şi a lăsat alte zeci de mii de persoane fără locuinţe în sud-estul Turciei.

Citește și
cutremur turcia
Imaginile durerii: Doi soți au fost găsiți în viață după aproape 300 de ore. Copilul lor, însă, a murit

Potrivit agenţiei de presă Reuters, bilanţul acestor seisme a depăşit 46.000 de morţi. Oficialii din cele două ţări se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească în zilele următoare, întrucât numeroase persoane sunt în continuare dispărute. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult