Peskov: Putin a făcut tradiţionala baie îngheţată de Bobotează, dar anul acesta momentul nu a mai fost înregistrat
"Preşedintele a luat parte la tradiţionala baie de Bobotează. A făcut acest lucru în regiunea Moscova", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că Putin "a urmat tradiţia", transmite TASS, conform news.ro.
Purtătorul de cuvânt a precizat însă că în acest an nu există "nicio înregistrare video sau fototografii de la scăldat".
Ortodocşii pe rit vechi sărbătoresc la 19 ianuarie Boboteaza, iar ruşii întâmpină în mod tradiţional sărbătoarea cu o baie afară, în apă rece, adesea într-un ochi de apă decupat în gheaţă.
Din 2018, Kremlinul anunţă de fiecare dată că Vladimir Putin urmează această tradiţie, iar în alţi ani a transmis şi imagini. Aşa s-a întâmplat de pildă în 2021, când Kremlinul a publicat o înregistrare video în care Putin apare într-un slip albastru, intră într-o gaură în formă de cruce făcută în gheaţa unui bazin şi se scufundă de trei ori, făcându-şi semnul crucii de fiecare dată.
În 2022, însă, şeful statului rus a decis să nu facă o baie în copca de gheaţă "din cauza situaţiei epidemiologice", a reamintit Dimitri Peskov. Acum, el "a urmat tradiţia", dar n-au mai fost făcute fotografii.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , vladimir putin , moscova , boboteaza
Dată publicare: 19-01-2023 17:02