Pensionar din Ucraina devenit „erou”, după ce ar fi doborât, cu o pușcă, un avion de luptă rusesc Su-34 | VIDEO
Valeriy Fedorovych a deschis focul atunci când aeronava inamică a survolat deasupra orașului Cernigău, potrivit Serviciului Frontierei de Stat din Ucraina, citat de Daily Mail.
Se presupune că pensionarul a doborât avionul, al cărui cost este estimat la 86 de milioane de euro, iar imaginile care au circulat în acel moment arată cum acesta se prăbușește la pământ, deși el nu a fost văzut în înregistrare.
Drept urmare, Serviciul de Frontieră de Stat l-a onorat pe pensionar și a salutat "eroismul" său, acordându-i o medalie.
El a fost lăudat pentru "ajutorul acordat în protejarea frontierei de stat".
Cernigău, una dintre țintele trupelor lui PutinImaginile difuzate de agenție îl arată pe Fedorovici mergând cu o pușcă în umăr prin orașul distrus în mare parte de bombardamentele rusești.
El a recuperat o parte din resturile avionului "explodat" și le-a păstrat în garajul său.
Videoclipul publicat pare să arate momentul în care Su-34 rusesc a fost lovit. În fundal se aud aplauze și urale în timp ce avionul se prăbușește rapid.
Invazia Rusiei în Ucraina a avut un impact puternic asupra orașului Cernigău, situat la aproximativ 88 de mile de capitala Kiev. Human Rights Watch a declarat în iunie că trupele rusești au ucis și rănit mai mulți civili în opt atacuri în oraș la începutul lunii martie, la scurt timp după începerea războiului, informează Newsweek.com.
Sursa: Daily Mail, Newsweek.com
Dată publicare: 05-09-2022 22:18