Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pensatul, interzis în Afganistan. Toate saloanele de înfrumusețare vor fi închise până în august

Femeile din Afganistan au organizat un protest rar întâlnit împotriva deciziei talibanilor de a închide saloanele de înfrumusețare.    

Femeile au strigat „muncă, pâine și dreptate”, în timp ce s-au adunat în capitala Kabul, scrie BBC.

Gărzile talibane au răspuns cu tunuri cu apă, iar unele protestatare au declarat că împotriva lor au fost folosite și pistoale paralizante.

Drepturile femeilor au fost din ce în ce mai restricționate de când conducătorii talibani au revenit la putere în 2021.

Aproximativ 50 de femei au luat parte la protestul de miercuri, potrivit agenției de presă AFP.

Talibanii au acordat o lună, începând cu doi iulie, pentru a închide mii de saloane de înfrumusețare din întreaga țară.

Citește și
copii afganistan
„Nu avem ce să facem decât să vedem cum mor copiii”. Situația tragică din spitalele neechipate corespunzător din Afganistan

Aceștia au declarat că purtarea perucilor și practica pensatului sprâncenelor sunt contrare valorilor islamice, iar părinții risipesc banii pe saloane de înfrumusețare atunci când cuplurile se căsătoresc.

Decizia restrânge și mai mult spațiile accesibile femeilor afgane, cărora li se interzice deja accesul în sălile de clasă, săli de sport și parcuri. Mai recent, talibanii le-au interzis, de asemenea, să lucreze pentru Națiunile Unite.

Închiderea tuturor saloanelor de înfrumusețare va duce la pierderea a 60.000 de locuri de muncă, a declarat camera de comerț din Afganistan.

Saloanele de înfrumusețare au fost închise ultima dată când talibanii au condus între 1996 și 2001. Ele au rămas deschise după ce talibanii au preluat puterea în urmă cu doi ani, în urma retragerii forțelor americane, dar vitrinele magazinelor erau adesea acoperite, iar imaginile femeilor din fața saloanelor erau vopsite cu spray pentru a le ascunde fețele.

Restricțiile impuse de talibani asupra femeilor, care includ coduri stricte de îmbrăcăminte și restricții privind călătoriile singure, au continuat în ciuda condamnării internaționale.

Au existat proteste minore și sporadice împotriva măsurilor introduse de talibani, dar orice formă de disidență este zdrobită.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult