Patrule de extremiști pe străzile unui oraș german după atacuri ale imigranților
Unii localnici susțin că au fost terorizaţi timp de două zile de migranți iar douăsprezece persoane au ajuns la spital cu răni uşoare. Primarul orașului a declarat că nu a fost de acord ca cei de extremă dreaptă să iasă în stradă şi să patruleze pentru a restaura liniştea în oraş, relatează DW. Totuşi, filiala Nuremberg a Partidului Național Democrat (NPD) de extremă dreaptă a postat câteva fotografii pe pagina de Facebook, purtând veste roșii pe care scria "Noi creăm zone sigure". În schimb poliţia susţine că în stradă nu au fost văzuţi, dar fotografiile spun altceva.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Thomas Schmidt, a declarat pentru publicaţia DW că oricine formează patrule de protecție o să fie amendat şi chiar pus sub acuzare. "Poliția condamnă cu fermitate faptul că oamenii iau acest lucru în mâinile lor", a spus el. De asemenea, a declarat că autoritățile vor trata patrulele NPD ca fiind o adunare politică neînregistrată. Însă, de cealaltă parte, filiala Nuremberg a Partidului Național Democrat susţine că au dreptul de a patrula străzile în baza legilor germane privind libertatea de a ieşi în stradă. Acum cei patru migranți acuzaţi de atacuri au ajuns în arest preventiv. Atacurile lor au reînviat dezbaterile privind imigrația, integrarea și criminalitatea care au dominat politica germană din 2015.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!