Patru traficanți de droguri au salvat de la înec trei agenți ai Gărzii Civile. Ce a urmat
Gestul lor nu i-a scutit de a fi arestaţi pentru transportul a trei tone de haşiş, au anunţat autorităţile spaniole, citate de AFP, conform Agerpres.
Faptele s-au produs vineri dimineaţă, când o ambarcaţiune a Gărzii civile a urmărit o 'barcă cu motor suspectată că transporta droguri cu patru persoane la bord', în largul Mijas (Andaluzia, extremitatea sudică), a indicat într-un comunicat Garda Civilă, forţa poliţiei spaniole cu statut militar.
În goană, cele două ambarcaţiuni s-au ciocnit, ceea ce a făcut ca trei agenţi ai Gărzii civile să cadă în mare în timp ce nava lor 'circula fără control' şi reprezenta un pericol pentru ei, potrivit comunicatului.
Un elicopter al Gărzii civile le-a cerut, prin megafon, presupuşilor traficanţi să le vină în ajutor agenţilor de poliţie, ceea ce ei au făcut.
Dar, în final, cei patru ocupanţi ai ambarcaţiunii 'au fost arestaţi pentru delictul de trafic de droguri şi peste 80 de baloturi cu haşiş, care căzuseră în apă, au fost recuperate, având o greutate de aproximativ 3 tone', conform comunicatului.
Extremitatea sudică a Spaniei este cunoscută ca o rută a traficului de haşiş importat din Marocul din apropiere.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: Spania , droguri , inec , traficanți , agenti
Dată publicare: 04-10-2019 20:24