Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru români şi un italian, cercetaţi după ce au sacrificat ilegal un porc în curte. Ce riscă

Poliţia din Anzio cercetează patru români şi un italian după ce au fost alertaţi de vecini cu privire la sunetele puternice scoase de un porc care era sacrificat chiar în curtea lor, scrie Il Messaggero.

Poliţiştii, conduşi de sergentul Sergio Ierace, au descoperit porcul ucis deja în curte. Ofiţerii au constatat lipsa oricăror norme de igienă, sanitare şi de siguranţă.

Il Messaggero notează că animalul a fost sacrificat într-un mod crud deoarece nu au fost respectate procedurile autorizate pentru uciderea animalelor, care prevăd o moarte fără o suferinţă inutilă.

Cei patru români şi italianul au fost puşi sub acuzare pentru sacrificarea ilegală a animalului şi rele tratamente aplicate animalelor. Ei riscă o închisoarea de la şase luni până la un an şi o amendă de 150.000 de euro.

Cazul relatat de Il Messaggero a declanşat un val de reacții pe pagina de Facebook a publicației italiene. Mulți italieni s-au arătat oripilați de ”gestul barbar” al celor cinci bărbați, spunând că merită să “fie trataţi aşa cum au tratat ei animalul”, dar sunt și persoane care le iau apărarea românilor, acuzându-i de ipocrizie pe cei care cer să fie pedepsiți.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult