Patru români, evacuați din zona de focar a infecției cu coronavirus. Măsuri la nivel internațional
Your browser doesn't support HTML5 video.
Totodată, trei marinari, aflați sub contract în regiune, au fost sprijiniți să poată pleca mai repede de acolo.
În plus, ministerul de Externe ține legătura cu studenții care au burse în China, pentru orice eventualitate.
Românii noștri au fost scoși din regiunea Hubei, sâmbătă și duminică, cu sprijinul altor două țări UE: Germania și Franța. Asta nu înseamnă că cei patru au și pus piciorul pe teritoriul țării noastre. Trei vor sta două săptămâni în carantină în Franța, iar celălalt, tot două săptămâni, dar în Germania, așa cum prevăd regulile sanitare de evitare a răspândirii bolii în Europa.
Încă o dată, extragerea românilor din zona de focar arată avantajele enorme ale apartenenței la UE, când orice țară poate apela la celelalte, pentru a-și ajută propriii cetățeni.
Autoritățile din România rămân în alertă. Printr-o ordonanță de urgență vor fi cumpărate materiale sanitare pentru spitale, în cazul în care și la noi în țară vor fi diagnosticați pacienți cu noul coronavirus.
Iar ministrul Sănătății a anunțat că vor fi trimise la Cluj și Iași 100 de kituri de diagnosticare, pe lângă cele 1.000 care sunt în București la Institutul Matei Balș.
Coronavirusul din China, care a ucis până acum cel puțin 362 de oameni, conform datelor oficiale, tinde să provoace o pandemie, sunt de părere și specialiști în domeniul bolilor infecțioase, cîtați de The New York Times.
Canalele media de stat din China fac eforturi să transmită știri și reportaje liniștitoare, chiar încurajatoare, în legătură cu abilitățile guvernului de a ține în frâu criza. Se pune accentul pe noul spital construit de la zero în Wuhan, în doar 8 zile, și pe aprovizionarea spitalelor și a magazinelor.
David Culver, corespondent CNN: „Dar anumite canale media de oarecare independență expun fațete tulburătoare ale acestei crize sanitare”.
O publicație online arată un bărbat ce pare bolnav, dar care - nebăgat în seamă la urgență - nu vede altă soluție decât să se plaseze în carantină în propria mașină. În alte filmulețe vedem angajați din sănătate care își improvizează costume de protecție din saci de gunoi, iar o femeie colectează măști folosite și aruncate pe jos.
Rusia a suspendat circulația trenurilor înspre și dinspre China, iar ultimul tren dinspre Beijing a intrat gol în țară, toți pasagerii, cetățeni chinezi, fiind dați jos la graniță.
Pentru China, impactul economic al epidemiei devine evident abia acum, după vacanța de Anul Nou lunar. Companiile care fac parte din cel mai important indice bursier chinez au pierdut 420 de miliarde de dolari din valoare.
În Hong Kong, starea de vigilență a virat de mult în panică. Fiecare clădire pe unde a trecut un bolnav este dezinfectată temeinic, iar în hoteluri, clienții nu sunt lăsăți să între decât după ce li se ia temperatura. Cadrele medicale au intrat azi în grevă, cerând închiderea graniței cu China. Din cele 13 puncte de trecere au mai rămas deschise trei.
Și în provincia semiautonomă Macao, fostă colonie portugheză, criza este vizibilă la tot pasul. Cu o populație redusă, de numai 600.000 de persoane, Macao este în schimb o atracție turistică majoră. Numai anul trecut, 40 de milioane de turiști au fost atrași de capitala mondială a jocurilor de noroc. În ianuarie, de când cu epidemia, turismul a scăzut cu 87%.
Albano Martins, economist portughez stabilit în Macao: „N-am văzut niciodată străzile pustii. În centrul orașului, nici țipenie. Trăiesc aici din 1981 și n-am mai văzut așa ceva”.
Pe de altă parte, în țările occidentale, comunitățile de chinezi se plâng de discriminare din simplul motiv al aspectului fizic.
Zhao Huang: „Simțeam că toată lumea mă privește că pe un monstru”.
Sun-Lay Tan: „În metrou către muncă, m-am așezat jos, iar persoana de lângă mine s-a retras câțiva centimetri și și-a acoperit gura cu eșarfă. Am fost șocat”.
Prejudecățile sunt afișate atât de oameni obișnuiți, direct ori online, cât și de către jurnaliști. De pildă, un ziar titra, zilele trecute, despre „alerta galbenă”.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 03-02-2020 18:16