Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru ostatici israelieni au fost eliberați într-un raid al armatei israeliene în centrul Gazei

Militarii israelieni au anunţat sâmbătă că au eliberat din zona centrală a Fâşiei Gaza patru ostatici în viaţă, transmite Reuters.

Este vorba de trei bărbaţi şi o femeie, răpiţi în 7 octombrie de la festivalul muzical din Israel. Ei au fost transportaţi la un spital pentru controale medicale. În 7 octombrie anul trecut, gruparea palestiniană Hamas şi alţi islamişti au atacat pe teritoriul israelian, unde au ucis aproape 1200 de oameni, majoritatea civili, şi au luat circa 250 de ostatici, din care 120 se aflau încă în Gaza potrivit unor estimări recente. Armata israeliană crede că 37 din aceştia şi-au pierdut viaţa. Atacul terorist al Hamas a declanşat riposta Israelului, care a declanşat o ofensivă în Fâşia Gaza soldată cu peste 36.000 de morţi conform autorităţilor sanitare controlate de gruparea islamistă. Mai mulţi oficiali americani au declarat săptămâna aceasta agenţiei Reuters, sub rezerva anonimatului, că Hamas mai dispune acum doar de 9.000 până la 12.000 de luptători în Gaza, de la 20.000-25.000 înainte de conflict.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult