Patru morți și mai mulți răniți în urma unei avalanșe în Munții Alpi. „Gândurile mele se îndreaptă către familiile lor”
Bilanţul acestei avalanşe din departamentul Haute-Savoie este încă „provizoriu” şi „echipele de salvare încă lucrează”, a precizat oficialul francez, care a adăugat că gândurile sale se îndreaptă acum „către victime şi familiile lor”, scrie AFP, citată de Agerpres.
Pe lângă cele patru persoane decedate, alte nouă persoane au fost implicate în incident, al cărui bilanţ este în curs de actualizare. Avalanşa s-a produs aproape de ora prânzului în comuna Contamines-Montjoie, a precizat Prefectura din Haute-Savoie.
Potrivit aceleiaşi surse oficiale, avalanşa a avut o lungime de 1.000 de metri şi o lăţime de 100 de metri.
Victimele erau excursionişti care se plimbau pe acel masiv muntos, însă deocamdată nu se ştie dacă făceau parte din acelaşi grup sau din grupuri diferite. De asemenea, identităţile victimelor nu au fost deocamdată stabilite.
Nicio alertă de avalanşă nu a fost emisă de Meteo-France, a indicat Prefectura din Haute-Savoie, însă incidentul ar fi putut fi cauzat de căldură şi vânt.
Operaţiunile de salvare au mobilizat cu rapiditate aproximativ 20 de salvamontişti, jandarmi, pompieri şi medici alpinişti. Alte echipaje de salvare se deplasează la ora transmiterii acestor informaţii spre zona în care s-a produs avalanşa.
Elicoptere ale Securităţii Civile şi ale Jandarmeriei au fost de asemenea activate, precum şi câini specializaţi în găsirea victimelor avalanşelor.
Căutările vor continua şi în orele următoare în acelaşi sector, unde fenomenul de supra-avalanşă nu poate fi exclus, au precizat reprezentanţii Prefecturii din Haute-Savoie.
Pe acelaşi gheţar francez, doi fraţi, alpinişti cu o experienţă de peste 20 de ani, au murit în urma unei avalanşe în data de 25 decembrie 2014.