Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru cadavre au fost găsite într-o casă din Germania. Ce spun polițiștii despre decesele misterioase

Patru cadavre au fost găsite luni într-o clădire rezidențială din Chemnitz, în estul Germaniei. Primele date din anchetă indică o moarte violentă pentru cele patru persoane - două femei și doi bărbați, potrivit t-online.de.

Toate cele patru persoane - două femei de 34 și 69 de ani și doi bărbați de 32 și 72 de ani - ar fi murit împușcate. Cadavrele au fost descoperite după ce polițiștii au primit un pont de la un localnic.

Este vorba despre două cupluri care locuiau sub același acoperiș și între care ar fi existat certuri. Cuplul mai în vârstă locuia în casa respectivă de multă vreme. În urmă cu ceva timp cei doi au vândut locuința cuplului mai tânăr, dar și-au păstrat dreptul de a locui acolo în continuare.

Potrivit anchetei, cuplul mai tânăr le-a cerut celor doi rezidenți mai în vârstă să se mute în altă parte, și de aici ar fi izbucnit conflictul, scrie t-online.de.

Procurorul-șef Wolfgang Klein a declarat pentru mdr.de că în prezent nu există nicio dovadă că ar putea fi implicată o altă persoană în acest caz. „Potrivit informațiilor pe care le avem, presupunem că nu au fost uciși de un terț", a spus el.

Poliția din Chemnitz a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în casa din Chemnitz.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult