Pasagerii unui avion au făcut chetă pentru a putea decola avionul. Ce piesă lipsea aeronavei
În cazul companiei naţionale aeriene poloneze LOT lucrurile au mers şi mai departe. Un reprezentant al companiei le-a cerut pasagerilor unui zbor Beijing-Varşovia să facă chetă pentru a plăti o piesă de schimb indispensabilă decolării aparatului de zbor, relatează în ediţia sa de miercuri publicaţia franceză Ouest-France.
În decurs de zece ore îndelungate, un avion de tipul Dreamliner al companiei aeriene naţionale poloneze LOT, a staţionat cu pasagerii îmbarcaţi la bord, neputând să decoleze din cauza unei pompe hidraulice defecte. Printr-un anunţ de la microfonul cabinei, un reprezentant al companiei le-a cerut pasagerilor să facă o colectă şi să strângă bani pentru a achiziţiona piesa defectă.
Patru pasageri au acceptat să cotizeze. 'Într-un final, suma necesară a fost colectată, dar banii au fost returnaţi celor patru pasageri la sosirea avionului la Varşovia', a declarat unul dintre călătorii intervievaţi de postul de televiziune polonez TVN24.
Pentru a atenua incidentul, compania LOT a oferit celor patru generoşi donatori bilete gratuite, dar nu se menţionează la câte zboruri.
Totodată, operatorul de transport aerian şi-a cerut scuze pentru 'greşeala gravă' comisă de angajatul său, care a luat o 'decizie proastă', fără să-şi consulte superiorii, adăugând că 'vor fi trase consecinţe'. 'Nicio circumstanţă nu justifică' o astfel de colectă de bani, a spus un reprezentant oficial al LOT.
La rândul său, angajatul companiei aeriene naţionale poloneze a explicat că, pur şi simplu, a dorit să scurteze aşteptarea foarte îndelungată a pasagerilor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!