Parisul nu scapă de furia fermierilor. „Asediul Capitalei”, gata să înceapă: „Toate drumurile vor fi ocupate”
Galerie foto
Şeful guvernului este aşteptat să viziteze duminică dimineaţă o fermă de bovine din regiunea Indre-et-Loire, relatează AFP, citată de News.ro.
Această vizită intervine într-un moment în care situaţia ameninţă să devină din nou tensionată, după un început de acalmie pe teren.
"Luni, 29 ianuarie, la ora 14.00, agricultorii din departamentele Aisne, Aube, Eure, Eure & Loir, Ile-de-France, Marne, Nord, Oise, Pas-de-Calais, Seine & Marne, Seine-Maritime şi Somme, membri ai reţelei FNSEA şi Jeunes Agriculteurs du Grand Bassin Parisien, vor începe un asediu pe termen nelimitat al capitalei", precizează cele două sindicate, care reprezintă majoritatea profesiei la nivel naţional.
"Toate drumurile principale care duc spre Capitală vor fi ocupate de fermieri", au adăugat acestea.
Promisiunea premierului francezCu toate acestea, conducătorii celor două organizaţii nu au ajuns încă la o decizie cu privire la continuarea mişcării în întreaga ţară. "Este la latitudinea celor de pe teren să decidă", a declarat preşedintele sindicatului agricol FNSEA, Arnaud Rousseau, pentru La Tribune.
"Premierul nu a luat în considerare decât o parte din cele 122 de revendicări pe care i le-am făcut. Propunerile sale nu sunt complete", a deplâns el. "Vrem să ne aşezăm la masă şi să discutăm cu el revendicările noastre, cerere cu cerere", a repetat el.
În încercarea de a înăbuşi revolta care se ridică din mediul rural, unde mulţi agricultori nu mai pot trăi din munca lor, premierul a prezentat vineri măsuri de urgenţă în Occitanie, leagănul protestelor. "Nu vă vom dezamăgi", a spus el.