Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Părinții unui copil care s-a sinucis vor fi despăgubiți cu 3 milioane de dolari

Părinții unui băiat de 8 ani, care s-a sinucis după ce a fost agresat în mod repetat la școală, vor primi 3 milioane de dolari despăgubiri, informează ABC News.

Gabriel Taye, elev în clasa a III-a la școala primară Carson, a fost supus unor agresiuni repetate care l-au determinat să-și ia viața pe 26 ianuarie 2017, potrivit unui proces intentat de familia sa împotriva școlilor publice din Cincinnati.

Recent, avocații familiei lui Gabriel au anunțat că s-a ajuns la un acord prin care districtul școlar și o asistentă angajată de municipalitate vor plăti familiei 3 milioane de dolari despăgubiri pentru ceea ce s-a întâmplat.

În actul respectiv, se solicită reforme împotriva hărțuirii, inclusiv formarea personalului, eforturi de identificare a infractorilor și victimelor agresiunilor repetate, îmbunătățirea capacității asistentelor medicale de a raporta incidentele suspectate de bullying și utilizarea „principiilor justiției restaurative” pentru a interveni cu elevii care se angajează în astfel de acte de hărțuire.

Acordul mai prevede ca la școala la care a învățat băiețelul de opt ani să fie amenajat un spațiu dedicat memoriei lui Gabriel Taye, victimă a bullying-ului.

Citește și
Lil Loaded
Rapperul Lil Loaded a murit la vârsta de 20 de ani. Avocatul său a anunțat că s-a sinucis

 

Colegii l-au bătut de două ori

 

Avocații au spus în fața magistraților că un elev l-a bătut pe Gabriel în toaleta școlii până l-a lăsat inconștient. Incidentul a avut loc la 24 ianuarie 2017 și a fost surprins de o cameră de supraveghere a unității de învățământ.

În acel incident, Gabriel a petrecut „mai mult de șapte minute inconștient pe podea, în timp ce alți elevi l-au ironizat și lovit cu piciorul în mod repetat”.

Două zile mai târziu, băiatul a fost agresat din nou în toaletă. După cursuri, el a plecat acasă și s-a spânzurat.

Părinții lui Gabriel au susținut că oficialii școlii știau despre faptul că fiul lor era o victimă a bullying-ului, dar erau „deliberat indiferenți” și încercat să ascundă ceea ce s-a întâmplat la școală, încurajând astfel un „mediu școlar perfid”.

Școlile publice din Cincinnati au publicat o declarație ca răspuns la procesul din 2017: „După cum am afirmat anterior referitor la dispariția lui Gabriel, inimile noastre sunt frânte de pierderea acestui copil și gândurile noastre sunt cu părinții și familia lui. Era un tânăr remarcabil, iar aceasta este o mare pierdere pentru familia sa și pentru comunitatea noastră școlară".

Procurorii au investigat moartea lui Gabriel și au închis cazul fără acuzații. Legistul a decis moartea sa ca sinucidere.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult