Părinții unui adolescent care și-a ucis patru colegi, judecați pentru omor prin imprudență. Băiatul, condamnat pe viață
31-10-2024 |
15:30
Într-un proces fără precedent, desfășurat în statul american Michigan, părinții unui adolescent, care și-a împușcat mortal patru colegi, în 2021, sunt judecați pentru omor, prin imprudență.
Deocamdată a fost audiată mama, iar acuzarea vrea să demonstreze că și femeia este responsabilă de cele 4 crime, pentru că nu a luat în seamă tulburările fiului de 15 ani, deși acesta ceruse de mai multe ori ajutor.
În decembrie 2021, pe când avea 15 ani, băiatul a mers la școală cu un pistol primit în avans de la tatăl său, drept cadou de Crăciun. Și-a pus și 50 de gloanţe în ghiozdan. Apoi a început să tragă în elevi.
A ucis două fete şi doi băieţi și a rănit alţi şase, plus un profesor. Doi ani mai târziu, după ce fost judecat ca adult, adolescentul a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult