Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Parcă e sfârșitul lumii”. Biodiversitatea din Amazonia, distrusă definitiv de incendii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Flăcările nu dau înapoi în Amazonia. Cu toată mobilizarea fără precedent, vântul reaprinde unele focare, stinse anterior.

 

Iar focul nu afectează doar Brazilia, ci și Bolivia, Columbia, Ecuador și Venezuela. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a propus organizarea, în septembrie, a unei reuniuni speciale pe această temă.

Zidul de foc înaintează implacabil, pârjolind vegetația și copacii pădurii amazoniene.

Reporter: ”Parcă e sfârşitul lumii, nu-i aşa? Când focul se dezlănţuie astfel, pompierii sunt siliţi să se retragă. Nu pot să mai facă nimic până când vântul nu se domoleşte.”

La lumina zilei, amploarea dezastrului e evidentă dacă străbaţi şoseaua trans-amazoniană. Dacă incendiile de vegetaţie sunt obişnuite vara, ceea ce alarmează de data asta e faptul că majoritatea sunt incendii provocate de defrişări, NU de secetă.

Citește și
Amazon, Brazilia, incendiu
Decizia președintelui Braziliei pentru a pune capăt incendiilor din Amazon

Defrișările - cu foc pus de mâna omului pentru curăţarea terenurilor - au fost încurajate odată cu venirea la putere, în ianuarie 2019, a președintelui de extremă-dreapta Jair Bolsonaro, un sceptic în ceea ce privește schimbările climatice și un critic feroce al politicilor de mediu.

Indigenii sunt convinşi că lucrurile sunt mult mai grave decât simplă neglijență.

Matiaş Apurina, coordonator al comunităţii: ”E foarte trist, strămoșii noștri au luptat pentru acest pământ mult timp. E parte din noi, e mama noastră. Focul a fost pus de o mână criminală. Ne urăsc pentru că satul nostru îi critică cel mai mult. Purtăm o luptă și ne considerăm o mișcare de rezistență.”

Corespondent Sky News: ”Poți aloca oricât de mulți bani, dar nu poți reface pădurea tropicală. Ce s-a pierdut este în primul rând biodiversitatea acestui loc, formată de-a lungul a secole întregi. Totul e pierdut acum.”

Aproape 2 milioane de hectare din pădurea amazoniană - conform unor date neoficiale - au ars şi pe teritoriul Boliviei, altă ţară condusă de un preşedinte controversat. Evo Morales a ţinut să dea un exemplu personal şi să arate poporului cum luptă şi el împotriva incendiilor. Dar s-a rătăcit. Abia după vreo oră, cu ajutorul soldaţilor, a găsit drumul de întoarcere.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult