Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Papa Francisc îi cere lui Dumnezeu să „se grăbească” și să pună capăt războiului din Ucraina

Papa Francisc a condamnat ultimul val de lovituri cu rachete asupra Ucrainei, cerându-i lui Dumnezeu „să se grăbească” și să pună capăt războiului.  

Într-un discurs adresat audienței sale generale în Piața Sfântul Petru, pontiful a cerut o încetare a focului pentru a preveni riscul de escaladare a conflictului, scrie Sky News. Cu toate acestea, el nu a menționat ultimul incident din Polonia. „Am aflat cu durere și îngrijorare despre un nou atac cu rachete și mai puternic asupra Ucrainei, care a cauzat morți și avariat multe infrastructuri civile”, a spus Papa Francisc. „Să ne rugăm pentru ca Domnul să convertească inimile celor care pariază încă pe război și să facă să predomine dorința de pace în Ucraina martirizată pentru a evita escaladarea și pentru a deschide calea către încetarea focului și dialog”. Ne putem ruga pentru Ucraina spunând, dacă vrei, „Grăbește-te, Doamne”, a mai spus Papa. Marți, Rusia a lansat 110 rachete și zece drone de atac de fabricație iraniană asupra Ucrainei, a anunțat statul major al forțelor armate ucrainene. Președintele ucrainean Volodimir Zelenksi a declarat că principala țintă a rachetelor este infrastructura energetică a Ucrainei.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult