Papa Francisc dojenește cuplurile care adoptă „câini și pisici” în loc să facă copii. „Este o formă de egoism”
Animalele de companie ''uneori iau locul copiilor'', a spus Papa Francisc miercuri, potrivit AFP, citată de Agerpres
„Astăzi, asistăm la o formă de egoism. Vedem că unii nu vor să aibă copii. Uneori au unul, şi atât, dar au câini şi pisici care iau locul copiilor. Poate vă face să râdeţi, dar este o realitate'', a spus papa la prima audienţă generală săptămânală din acest an.
„Aceasta echivalează cu negarea paternităţii şi a maternităţii şi ne diminuează, ne ia umanitatea'' a continuat Papa, și prin urmare, „civilizaţia îmbătrâneşte fără umanitate pentru că pierdem bogăţia paternităţii şi a maternităţii, iar patria este cea care are de suferit'', a transmis Papa Francis credincioșilor.
Suveranul Pontif a îndemnat, de asemenea, cuplurile care nu pot avea copii ''să ia în considerare adopţia''.
„A avea un copil este întotdeauna un risc, dar există un risc mai mare de a nu avea unul, de a nega statutul de părinte'', a spus papa, făcând apel la credincioşi ''să nu le fie frică''.
Papa Francisc a denunţat în repetate rânduri ''iarna demografică'' şi scăderea ''dramatică'' a natalităţii.
La finalul audienţei, papa Francisc a asistat la un număr de circ susţinut cu clovni, jongleri, dansatori şi muzicieni, într-o atmosferă festivă şi ciudată, contrastând cu solemnitatea de la Vatican, a adăugat AFP.