Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Papa Francisc atacă dezvoltarea în lume a ”unei gândiri unice constrânse să nege istoria, sau chiar mai rău, să o rescrie”

Papa Francis a criticat luni "colonizarea ideologică" în curs, potrivit lui, în anumite instituţii publice, văzând în ea expresia "cancel culture", relatează AFP.

 

"În numele protecţiei diversităţii, sfârşim prin a şterge sensul oricărei identităţi", a declarat Suveranul Pontif într-un discurs susţinut cu prilejul unei întâlniri cu corpul diplomatic.

"Asistăm la elaborarea unei gândiri unice constrânse să nege istoria, sau chiar mai rău, să o rescrie în baza unor categorii contemporane, în condiţiile în care orice situaţie istorică trebuie să fie interpretată potrivit hermeneuticii epocii", şi-a exprimat el regretul.

"Cred că este vorba despre o formă de colonizare ideologică ce nu lasă loc libertăţii de expresie şi care, astăzi, ia din ce în ce mai mult forma 'cancel culture', care invadează numeroase domenii şi instituţii publice", a mai spus papa, evocând "agende tot mai mult dictate de un mod de gândire care neagă fundamentele naturale ale umanităţii şi rădăcinile culturale care constituie identitatea a numeroase popoare".

Citește și
papa francisc
Papa Francisc, despre scăderea ratei natalității: ”Este o tragedie”

În decembrie, suveranul pontif argentinian a criticat un document intern al Comisiei Europene care evita utilizarea termenului "Crăciun", văzând în asta un "anacronism" provenit dintr-un "laicism diluat".

De asemenea, afirmaţiile papei par să facă referire la polemicile născute în Europa şi în SUA pe tema demontării unor statui ale unor figuri istorice din cauza trecutului lor colonial.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult