Papa Francisc a cerut fiecărui om să îşi schimbe modul de viaţă pentru a salva planeta
"Am creat o situaţie de urgenţă climatică, iar ea ameninţă grav natura şi viaţa, inclusiv viaţa noastră", a declarat suveranul pontif într-un mesaj rostit cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Protejarea Creaţiei.
"A venit momentul să privim felul în care modurile noastre de viaţă şi alegerile noastre zilnice în ceea ce priveşte alimentaţia, consumul, călătoriile, folosirea apei, a energiei şi a altor bunuri materiale sunt adeseori vătămătoare şi nerezonabile", a adăugat papa Francisc.
Suveranul pontif, în vârstă de 82 de ani, susţinător de multă vreme a cauzei protejării mediului înconjurător, a precizat că declaraţia lui se adresează "tuturor membrilor familiei umane".
Papa Francisc i-a salutat pe tinerii activişti ai cauzei climatice, afirmând că ei merită să obţină acţiuni concrete din partea liderilor politici în locul "unor angajamente neglijate din cauza unor interese partizane şi din comoditate".
Papa Francisc a mai spus că toate privirile lumii ar trebui să se îndrepte spre summitul ONU pentru climă, programat pe 23 septembrie la New York, şi i-a îndemnat pe guvernanţi "să accelereze considerabil măsurile" ce vizează limitarea încălzirii planetei, conform Acordului de la Paris din 2015.
Liderul de la Vatican a citat poluarea constantă, utilizarea continuă a carburanţilor fosili, agricultura intensivă şi despăduririle drept principalele cauze provocate de om care au dus la încălzirea globală a climei terestre şi a adăugat că Amazonia, unde au loc incendii devastatoare, "este grav ameninţată".
"Acum este momentul să renunţăm la dependenţa noastră de combustibili fosili şi să ne mişcăm, repede şi decisiv, spre forme de energie curată şi spre o economie sustenabilă şi circulară", a adăugat papa Francisc.
Alte fenomene, precum topirea gheţarilor şi prezenţa plasticului şi a microparticulelor din plastic în oceane, "stau mărturie pentru nevoia urgentă de a adopta anumite intervenţii care nu mai pot fi amânate", a mai spus liderul de la Vatican.
"Fie ca Dumnezeu (...) să ne dea curajul de a face acest bine fără a mai aştepta ca alţii să înceapă să îl facă, fără a aştepta înainte de a fi prea târziu", a adăugat suveranul pontif.
Protejarea mediului înconjurător va fi cel mai probabil una dintre temele principale pe care papa Francisc le va aborda în timpul vizitei sale oficiale pe continentul african, care va debuta miercuri.