Pandemia Covid-19 pe glob.175 de morți în Italia în ultimele 24 de ore. Spania e în stare de alertă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vezi aici LIVE UPDATE cu situația în România
Noul coronavirus a provocat moartea a cel puţin 5.402 de persoane în întreaga lume de la apariţia sa în luna decembrie, conform OMS.
Peste 143.400 de cazuri de infectare au fost raportate în 135 de ţări şi teritorii de la declanşarea epidemiei.
Ţările cele mai afectate după China sunt Italia cu 1.266 de morţi dintr-un total de 17.660 de cazuri, Iran cu 514 de morţi (11.364 cazuri), Spania cu 121 morţi (4.231 cazuri) şi Franţa cu 79 morţi (3.661 cazuri).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că deocamdată este "imposibil" să se stabilească momentul în care se va înregistra vârful pandemiei de coronavirus.
De sâmbătă, în Spania, Bulgaria, Portugalia şi Statele Unite este stare de urgenţă. Tot de sâmbătă, Danemarca închide şi ea temporar graniţele pentru cetăţenii străini.
Și Cipru, țară cu o economie puternic dependentă de turism, a anunțat aceeași măsură, care va intra în vigoare de duminică.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS: „Europa este în prezent epicentrul pandemiei, având cele mai multe cazuri și decese raportate, depășind restul lumii, cu excepția Chinei."
EVENIMENTELE DE SÂMBĂTĂ:
UPDATE 21:00 - Danemarca a anunţat primul deces şi închiderea graniţelor timp de o lună
În Danemarca a fost înregistrat primul deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus, o persoană în vârstă de 81 de ani care a murit într-un spital din Copenhaga, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, relatează AFP şi Reuters.
Guvernul danez a luat măsuri drastice în această săptămână pentru a combate răspândirea noului coronavirus, între care închiderea tuturor şcolilor şi universităţilor şi suspendarea activităţii unei părţi din angajaţii din sector public.
Într-o decizie fără precedent, ţara nordică şi-a închis sâmbătă graniţele timp de o lună pentru majoritatea cetăţenilor străini. Danemarca a anunţat sâmbătă 827 de cazuri de infectare cu coronavirus confirmate.
UPDATE 20:45 - 175 de morți în Italia în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului. Bilanțul total
Epicentrul continuă să fie nordul Italiei, cu 11.685 de cazuri în Lombardia, însă şi în Lazio, regiune care cuprinde capitala Roma, cazurile au crescut cu aproape 30%.
În acest context, regiunea italiană Lombardia (nord), cea mai afectată de coronavirus, a solicitat personal medical unor ţări precum Cuba, Venezuela şi China pentru a face faţă crizei, după cum a declarat sâmbătă consilierul regional pentru sănătate, Giulio Gallera, citat de EFE.
„Dat fiind că problema cea mai critică este cea a personalului, în decretul de lege se va include posibilitatea de a recruta medici străini, este suficient să fie absolvenţi ai unei universităţi în ţările de origine, nu vor mai fi nevoiţi să-şi echivaleze studiile”, a declarat el într-o conferinţă de presă.
Autorităţile locale au lansat deja o campanie de recrutare de medici şi personal sanitar şi au primit deja 1.600 de solicitări.
Pe de altă parte, Gallera a declarat că experţii au început să folosească un medicament experimental împotriva artritei (Tocilizumab) în tratamentul aplicat consilierului pentru dezvoltare economică, Alessandro Mattinzoli, cu "rezultate pozitive". "Se simte mult mai bine datorită acestui medicament, starea lui s-a îmbunătăţit vizibil. (...) Este o veste bună. Deocamdată, spunem doar că starea lui s-a îmbunătăţit", a adăugat oficialitatea italiană.
UPDATE 17:10 Numărul cazurilor de coronavirus în Spania a crescut cu 1.500 într-o singură zi
Spania a devenit cea mai afectată țară de coronavirus din Europa, după Italia, autoritățile anunțând, sâmbătă, 1.500 de noi îmbolnăviri în 24 de ore, numărul persoanelor infectate ridicându-se la 5.700, scrie BBC.
Guvernul spaniol s-a reunit sâmbătă pentru a aproba restricţionarea mişcării persoanelor, cu excepţia deplasării la locul de muncă, pentru a cumpăra alimente sau medicamente, pentru a merge la spital, sau pentru îngrijirea bătrânilor sau altor persoane vulnerabile.
Surse ale executivului au explicat că aceste măsuri fac parte din declararea stării de alertă pentru a frâna extinderea pandemiei de coronavirus, şi ar putea fi extinse pentru alte două săptămâni cu aprobarea prealabilă a Congresului (parlament).
Această limitare a libertăţii de circulaţie va include şi excepţii, precum reîntoarcerea la domiciliu, sau cazurile de forţă majoră justificate.
În domeniul educaţiei sunt suspendate toate activităţile din toate unităţile de învăţâmânt. Se limitează prezenţa în centrele comerciale, a căror deschidere este permisă doar pentru a se putea achiziţiona alimente şi produse de primă necesitate.
Se suspendă şi deschiderea pentru public a localurilor şi stabilimentelor în care se desfăşoară spectacole publice, instalaţiile culturale şi artistice şi activităţile sportive şi de agrement.
Toate activităţile de hotelerie, restauraţie, cafenele şi restaurante vor fi închise publicului, dar vor putea funcţiona serviciile de comenzi la domiciliu.
Sunt de asemenea suspendate toate târgurile, festivităţile şi paradele publice. În cazuri excepţionale agenţi ai autorităţilor vor putea efectua verificări ale persoanelor, bunurilor sau vehiculelor, sau ale localurilor pentru a verifica dacă sunt puse în aplicare prevederile decretului.
Pentru aceste măsuri stricte, autorităţile competente ar putea recurge şi la mobilizarea forţelor armate.
UPDATE 16:55 - Numărul deceselor s-a dublat în Marea Britanie în 24 de ore
Alte 10 persoane și-au pierdut viața din cauza coronavirusului în Marea Britanie, numărul total al deceselor dublându-se în 24 de ore, ajungând la 21, scrie BBC.
Profesorul Chris Whitty, însărcinat cu problemele medicale în UK, a declarat că persoanele care au decedat se aflau în categoriile de risc, vârstele lor fiind peste 60 de ani.
Decesele au fost raportate din zone precum Londra, Birmingham și Leicester.
UPDATE 14:30 - 97 noi decese în Iran, bilanţul oficial a crescut la 611 morţi
Ministerul Sănătăţii din Iran a anunţat sâmbătă 97 noi decese cauzate de noul coronavirus, urcând bilanţul oficial al epidemiei la 611 morţi în această ţară, una dintre cele mai afectate din lume, relatează AFP.
Un număr de "1.365 noi cazuri de persoane contagiate au fost recensate în ultimele 24 de ore", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului sănătăţii, Kianouche Jahanpour, în cadrul unei conferinţe de presă televizate.
Numărul contagierilor cu noul coronavirus în Iran se cifrează deja la 12.729. Peste 4.300 de persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit lui Jahanpour, 97 de persoane au murit de Covid-19, în acest interval, urcând la 611 numărul deceselor cauzate de această pneumonie virală de la detectarea sa în Iran la 19 februarie.
Cu 347 noi cazuri, provincia Teheran a înregistrat cel mai mare număr de contagieri, urmată de Ispahan cu 155 şi Alborz cu 134 de cazuri.
Autorităţile iraniene depun eforturi pentru a combate răspândirea noului coronavirus în Iran, una din ţările cele mai afectate de epidemia de pneumonie virală, după China şi Italia.
Mai mulţi deputaţi, oficiali guvernamentali sau foşti responsabili au fost contaminaţi, iar unii dintre aceştia au murit.
UPDATE 14:30 - Grecia anunţă alte două decese, suspendă toate zborurile spre Italia
Grecia a anunţat sâmbătă că suspendă toate zborurile care încă funcţionau spre şi dinspre Italia, după ce a raportat încă două decese provocate de infecţia cu coronavirus, ridicând numărul total al morţilor în ţară la trei, informează Reuters.
Victimele sunt doi bărbaţi, în vârstă de 67 şi 90 de ani, ambii cu alte boli cronice serioase, a declarat Ministerul Sănătăţii. Până vineri noapte, 190 de cazuri confirmate de coronavirus erau în Grecia.
Grecia a închis şcolile, barurile, cafenele şi centrele comerciale şi a suspendat deja toate zborurile către şi dinspre nordul Italiei până pe 23 martie pentru a combate răspândirea coronavirusului.
Sâmbătă, Atena a anunţat că suspendarea va fi extinsă la toate zborurile către şi dinspre Italia. Nu este clar când intră în vigoare noua măsură.
UPDATE 13:30 - „Vestele Galbene” sfidează interdicţiile impuse de autorităţi legat de răspândirea COVID-19 şi protestează în Paris
Mii de poliţişti se află sâmbătă în centrul Parisului, unde manifestanţii antiguvernamentali au sfidat interdicţia impusă de autorităţi legat de răspândirea COVID-19 şi s-au adunat în număr mare, relatează Reuters.
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat joi închiderea şcolilor şi i-a îndemnat pe oameni să păstreze distanţa socială. În Franţa au fost raportate peste 3.600 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 şi 79 de decese.
Prim-ministrul Edouard Philippe a anunţat vineri interzicerea adunărilor de peste 100 de persoane.
Poliţia pariziană a respins deja solicitările „Vestelor Galbene” să protesteze sâmbătă, inclusiv pe Champs Elysees, unde anul trecut au avut loc confruntări violente.
„Este sâmbătă, ziua demonstraţiei. Unii oameni cred că coronavirusul nu îi va atinge şi refuză să respecte sfatul”, a spus un poliţist aflat în faţa palatului prezidenţial.
Aceasta este a 70-a sâmbătă consecutivă în care „Vestele Galbene” se adună. Mişcarea a izbucnit la finalul anului 2018, din cauza creşterii taxelor şi a unei legi a pensiilor.
Numărul protestatarilor este mai mic decât în urmă cu câteva luni, însă demonstraţia de sâmbătă este un memento pentru preşedinte, cu o zi înainte ca oamenii să se prezinte la urne în alegerile locale.
„A trebuit să venim să marcăm ziua, pentru a-i spune lui Macron că suntem încă aici şi că nu vom accepta această reformă a pensiilor”, a spus un protestatar.
Duminică vor fi aleş primari şi consilieri pentru 35.000 de localităţi franceze.
Macron a decis să nu amâne data alegerilor, în ciuda preocupărilor ridicate de COVID-19.
UPDATE 13:00 - Arabia Saudită suspendă de duminică toate zborurile internaţionale
Guvernul saudit a anunţat sâmbătă că va suspenda toate zborurile internaţionale începând de duminică şi timp de două săptămâni în cadrul luptei împotriva răspândirii noului coronavirus în această ţară, care a înregistrat 86 de cazuri de contagiere, relatează AFP.
"Guvernul regatului a anunţat suspendarea zborurilor internaţionale timp de două săptămâni (din 15 martie) în cadrul eforturilor de a împiedica răspândirea #Coronavirus", a anunţat pe contul său de Twitter MAE saudit.
"Un concediu excepţional va fi acordat tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor care nu au posibilitatea să se întoarcă (în Arabia Saudită) ca urmare a suspendării zborurilor sau pentru că au fost plasaţi în carantină la reîntoarcerea lor în regat", a precizat agenţia de presă oficială SPA, citând ministerul.
Este vorba de cea mai recentă măsură luată de Riad pentru a contracara pandemia de Covid-19, după suspendarea pelerinajului cel mic musulman - Umra - în oraşele sfinte Mecca şi Medina, unde intrarea pelerinilor a fost interzisă.
Suspendarea zborurilor şi pelerinajul Umra, care atrage în fiecare an milioane de musulmani, suscită semne de întrebare cu privire la pelerinajul cel mare Hajj, un stâlp esenţial al Islamului, marcat tradiţional la sfârşitul lunii iulie.
UPDATE 12:00 - Cele mai multe cazuri sunt în Italia. China trimite ajutor
Cele mai multe dintre cazuri sunt în Italia, unde întreaga țară este încă plasată în carantină. În acest context, China întinde o mână de ajutor. Pe lângă echipamente medicale și costume de protecție, a trimis în Peninsulă o echipă de specialiști, care va colabora cu doctorii italieni în cele mai afectate zone. Toți cei care au ajuns acolo au depus eforturi și în lupta dusă cu Covid-19 în regiunea Wuhan.
După China, și italienii construiesc mai multe spitale în regim de urgență, în apropiere de Milano. Cea mai mare problemă o reprezintă însă, lipsa echipamentelor medicale necesare pentru combaterea coronavirusului.
Giovanni Leonardi, ministrul italian al Sănătății: „Construim spitale temporare în apropierea centrului de expoziții din Milano. Vom avea acolo 500 de paturi de terapie intensivă. Avem nevoie de echipament potrivit. Nu avem destule tuburi de oxigen, iar ajutoarele din China ne vor ajuta să ne ocupăm de această situație de urgență."
UPDATE 11:30 - OMS-ul pune la îndoială abordarea Marii Britanii în problema Covid-19
Margaret Harris, purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a pus la îndoială abordarea Marii Britanii, de a dezvolta „imunitate de turmă”, în problema COVID-19.
Harris a declarat sâmbătă pentru BBC Radio 4: „Nu cunoaştem destule lucruri despre chimia acestui virus, populaţia nu a fost expusă la el suficient de mult timp ca să ştim ce face în termeni de imunologie”.
„Fiecare virus funcţionează diferit în corpul nostru şi stimulează un profil imunologic diferit. Putem emite teorii, dar în prezent ne confruntăm cu o situaţie în care trebuie să urmărim acţiunea”.
Vineri, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că Europa este epicentrul pandemiei de COVID-19, cu mai multe cazuri raportate şi decese faţă de restul lumii, în afară de China.
„Mesajul nostru pentru ţări continuă să fie: trebuie să aveţi o abordare amplă pentru a lupta. Nu doar testare. Nu doar urmărirea contacţilor. Nu doar carantină. Nu doar distanţare socială. Faceţi tot”.
Joi seară, prim-ministrul britanic Boris Johnson, a prezentat noi date şi măsuri privind COVID-19. Între 5.000 şi 10.000 de persoane sunt „probabil" infectate în Regatul Unit, a precizat consilierul ştiinţific al Guvernului.
„Este cea mai rea criză de sănătate publică a acestei generaţii", a declarat el într-o conferinţă de presă.
Totuşi, deocamdată, nu sunt interzise adunările şi nici nu vor fi închise şcolile. Guvernul recomandă ca toţi cei care prezintă simptome, chiar dacă uşoare, să se izoleze timp de şapte zile.
Autorităţile britanice sunt de părere, după consultări cu cercetători, că populaţia trebuie să fie expusă la coronavirus pentru a dezvolta imunitate.
La nivel mondial, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, peste 140.000 de oameni au fost infectaţi. Dintre aceştia, jumătate au fost trataţi.
UPDATE 11:00 - Norvegia îşi îndeamnă cetăţenii să nu călătorească în străinătate
Norvegia îşi îndeamnă cetăţenii să nu călătorească în străinătate luna următoare şi a cerut norvegienilor din afara ţării să ia în considerare să se întoarcă acasă cât mai curând posibil din cauza focarului de coronavirus, informează sâmbătă Reuters.
Ministerul de Externe a declarat într-un comunicat că face recomandarea din cauza răspândirii virusului şi riscului ca alte ţări vor restricţiona călătoriile.
„Ţările pot introduce rapid restricţii de călătorie, carantină la sosirea din ţări cu coronavirus şi frontierele se pot închide, zborurile ar putea fi anulate sau alte măsuri iniţiate", a declarat ministrul de externe Ine Eriksen Soereide.
Principalul aeroport din Oslo şi-a închis porţile pentru călătorii străini vineri, a declarat o municipalitate locală, invocând noi restricţii impuse de guvern şi autorităţile norvegiene din domeniul sănătăţii.
Guvernul a invocat joi puteri sporite pentru a închide o serie de instituţii private şi publice, inclusiv şcoli şi restaurante, şi a cerut ca cei mai mulţi oameni să lucreze de acasă dacă ar putea. Banca centrală a redus urgent dobânda de referinţă vineri şi a pompat bani în bănci, în timp ce guvernul a prezentat un pachet de măsuri fiscale şi de reglementare pentru a ajuta economia.
UPDATE 10:30 - Stare de urgență și în Spania
Spania are și ea un răspuns dramatic în fața pandemiei. Premierul a decretat stare de urgență pentru următoarele două săptămâni, așa că, începand de sâmbătă, Guvernul poate ordona izolarea oamenilor infectați, poate limita deplasările persoanelor și ale vehiculelor și poate hotărî chiar să raționalizeze bunuri. O primă măsură a fost plasarea în carantină a mai multor orașe din Catalonia.
Șofer spaniol: „Au trecut două ore și jumătate de când am plecat să-l iau pe acest tânăr de la serviciu și acum vrem să intrăm în oraș. Au trecut în total patru ore și jumătate de când stăm aici să intrăm. Nu ne-au spus nimic. La ora 21:00 au spus că vor închide orașul Igualada, dar trebuie să mai și plecăm. Este dincolo de înțelegere. Suntem dezgustați."
Șofer: „Este o măsură necesară, pentru că nu știm dacă situația se va înrăutăți și nu vrem să se întâmple una ca asta."
UPDATE 10:00 - Măsuri drastice luate de Bulgaria și Ungaria și Serbia
Măsuri drastice iau și vecinii bulgari. Parlamentul de la Sofia a votat vineri în unanimitate pentru declararea stării de urgență până pe 13 aprilie. Starea de urgență prevede interzicerea călătoriilor spre și dinspre țările cu niveluri mari de răspândire a coronavirusului și închiderea școlilor și a universităților. În plus, permite poliției să intervină atunci când izolarea impusă bolnavilor nu este respectată. Cine încalcă regulile riscă cinci ani de închisoare.
Doi studenţi iranieni infectaţi cu noul coronavirus Covid-19 au fost expulzaţi din Ungaria şi Uniunea Europeană pentru nerespectarea ordinului de carantină spitalicească, a anunţat vineri Ministerul de Interne, citat de France Presse.
"Cei doi cetăţeni iranieni cu statut de student în Ungaria au fost expulzaţi. Cei doi bărbaţi au părăsit sala de carantină a Institutului Naţional de Hematologie şi Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Central din Budapesta fără permisiune sau îmbrăcăminte de protecţie", a declarat ministerul într-un comunicat.
Ungaria îi acuză de asemenea pe cei doi studenţi de agresivitate faţă de personalul medical al instituţiei unde fuseseră plasaţi în izolare.
Măsura de expulzare nu va fi executată decât dacă starea lor de sănătate o va permite, a adăugat ministerul. Aceasta este însoţită de o interdicţie de şedere de trei ani în Ungaria.
Prim-ministrul naţionalist Viktor Orban a făcut o legătură vineri între imigraţie şi noul coronavirus, "introdus de străini şi care se răspândeşte printre ei".
Ungaria a raportat până acum 19 cazuri de contaminare cu virusul pandemiei Covid-19, iar mai mult de jumătate au fost înregistrate în rândul iranienilor ce beneficiază de o bursă acordată de guvernul ungar.
Autorităţile de frontieră din Republica Serbia au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara că, în scopul prevenirii extinderii bolilor contagioase în statul vecin, autorităţile competente vor interzice, respectiv limita temporar, intrarea şi deplasarea pe teritoriul Serbiei a cetăţenilor străini care vin din România, dar şi din alte ţări.
Astfel, este vorba despre ţări precum: China (Hubei), Coreea de Sud (oraşul Daegu şi provinciile Gyeongsang de Nord), Elveţia (Cantonul Ticino), Italia, Iran şi România.
În România, punctele de trecere a frontierei cu Serbia care rămăseseră deschide, dar care acum se închid, sunt Moraviţa şi Jimbolia din judeţul Timiş şi Porţile de Fier I din judeţul Mehedinţi.
Măsurile se aplică şi şoferilor autovehiculelor de transport marfă. În cazul transportului internaţional de marfă, tranzitul va fi limitat la maxim 12 ore de la momentul intrării pe teritoriul Serbiei.
Măsurile nu se aplică persoanelor care au primit aprobare de intrare în Republica Serbia de la Ministerul Sănătăţii din ţara vecină.
UPDATE 9:30 - Rusia îşi închide pentru străini frontierele terestre cu Polonia şi Norvegia
Rusia îşi va închide pentru străini începând de duminică frontierele terestre scurte cu Norvegia şi Polonia pentru a lupta împotriva noului coronavirus, a anunţat sâmbătă cabinetul prim-ministrului rus într-un comunicat, citat de France Presse.
Interdicţia, ce va intra în vigoare duminică la 0.00, ora Moscovei (sâmbătă 21.00 GMT), se va aplica străinilor care călătoresc "din motive profesionale, private, de studiu sau turistice", potrivit acestui comunicat al guvernului lui Mihail Mişustin.
Cu toate acestea, se va aplica o excepţie cetăţenilor din Belarus, "membrilor delegaţiilor oficiale" şi persoanelor cu permise de şedere în Rusia, se arată în text.
Rusia are o scurtă graniţă terestră cu Polonia la sud de enclava rusă Kaliningrad. De asemenea, Moscova are o scurtă frontieră terestră cu Oslo în extremul nord al Norvegiei, ce se întinde pe mai puţin de 200 km.
Moscova a înregistrat 45 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus dar niciun deces, potrivit datelor oficiale publicate vineri.
De asemenea, autorităţile ruse au anunţat vineri că reduc începând de luni numărul legăturilor aeriene cu Uniunea Europeană pentru a stopa propagarea noului coronavirus.
Rusia a închis deja graniţa cu China şi a limitat călătoriile din Iran şi Coreea de Sud pentru a preveni răspândirea bolii.
Printre altele, Moscova va face frecventarea şcolii opţională începând de luni, în încercarea de a reduce răspândirea coronavirusului, a anunţat sâmbătă primarul capitalei ruse, citat de Reuters.
Serghei Sobianin a precizat că 24 de locuitori ai oraşului au fost infectaţi şi că sunt necesare noi măsuri pentru a opri răspândirea în continuare a virusului.
UPDATE 9:00 - Situația escaladează și în SUA. Planul lui Trump
Situația escaladează și în Statele Unite, unde de sâmbătă se iau măsuri extreme.
Donald Trump, președintele SUA: „Pentru a mobiliza întreaga putere a Administrației Federale, declar în mod oficial starea de urgență națională. Sunt două cuvinte mari. Decizia pe care am luat-o va permite accesul la fonduri de până la 50 de miliarde de dolari, o sumă foarte mare, dar foarte importantă pentru statele și localitățile care se luptă cu această boală."
Preşedintele Donald Trump a anunţat suspendarea cu începere de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă (04.00 GMT) a croazierelor cu plecare din Statele Unite pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului, notează AFP.
"La cererea mea, cu începere de la miezul nopţii, Carnival, Royal Caribbean, Norwegian şi MSC au acceptat toate să îşi suspende croazierele în străinătate pentru 30 de zile", a scris pe Twitter liderul administraţiei de la Washington, subliniind că sectorul croazierelor reprezintă "o industrie mare şi importantă".
Firma americană Princess Cruises (grupul Carnival Corporation) a anunţat încă de joi că îşi suspendă croazierele în întreaga lume pentru 60 de zile.
Decizia se referă la toate călătoriile prevăzute de la 12 martie până la 10 mai pe toate cele 18 pacheboturi, a precizat compania într-un comunicat.
Între pacheboturi imobilizate, escale interzise şi infecţii la bord, sectorul croazierelor se scufundă zilnic şi mai mult în criză.
Înainte de debutul epidemiei, acest sector în creştere continuă, anunţase că vizează 32 de milioane de pasageri în 2020 la nivel mondial.
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, că ar putea adăuga Marea Britanie pe lista ţărilor europene vizate de restricţiile de călătorie cu destinaţia Statele Unite, notează AFP.
"Da, numărul (cazurilor de coronavirus) a crescut în mod destul de vertiginos în ultimele 24 de ore" în Marea Britanie, a declarat Donald Trump ca răspuns la o întrebare pe această temă.
"Deci da, am putea adăuga această ţară pe listă”, a adăugat liderul administraţiei de la Washington, care a anunţat miercuri seară închiderea pentru 30 de zile a frontierelor SUA pentru toţi călătorii din cea mai mare parte a Europei, cu excepţia americanilor.
În Statele Unite sunt confirmate peste 1.200 de îmbolnăviri cu noul virus și peste 30 de decese.
America Latină „a rupt” orice legătură cu EuropaMai multe ţări din America Latină, între care Bolivia, Venezuela, Paraguay şi Peru, au suspendat legăturile cu Europa, în încercarea de a opri răspândirea COVID-19, potrivit The Guardian.
Venezuela a raportat vineri primele două cazuri de COVID-19, sporind teama într-o ţară aflată în criză, în care multe spitale fac eforturi să trateze afecţiuni comune.
Anunţul l-a determinat pe Ivan Duque, preşedintele Columbiei, să ordone închiderea graniţei cu ţara vecină. În plus, cei care au fost în Europa sau Asia nu primesc permisiunea de a intra pe teritoriu. Columbia a raportat primul caz pe 6 martie, iar acum are 16 bolnavi de COVID-19.
Bolivia, Venezuela, Paraguay şi Peru au suspendat zborurile europene. Argentina a anunţat că va întrerupe legăturile cu cele mai afectate ţări din lume. Începând de luni, Guatemala va extinde restricţiile de călătorie, interzicând sosirile din SUA şi Canada, a spus preşedintele Alejandro Giammattei.
Ministrul Sănătăţii din Panama a declarat vineri că numărul cazurilor confirmate a ajuns la 36, dintre care trei sunt cetăţeni străini.
Majoritatea cazurilor de îmbolnăvire din Brazilia se află în cele mai mari două oraşe - Rio de Janeiro şi Sao Paulo. Nu a fost raportat niciun deces, însă autorităţile au spus că se aşteaptă ca totalul, acum de peste 100, să crească în următoarele săptămâni.
Mexic, a doua putere economică din America Latină, se confruntă cu o criză care acum este alimentată de COVID-19. Aici, numărul cazurilor rămâne scăzut.
Doar 11 cazuri noi anunţate sâmbătă, în China
China a raportat sâmbătă doar 11 noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dar pentru prima oară de la declanşarea epidemiei, acestea provin de la persoane venind din străinătate
Ce spun oamenii de științăTotuși, unii oameni de știință nu sunt speriați. Consilierul principal pe probleme științifice al guvernului britanic susține că mai bine de jumătate din populația lumii trebuie să se infecteze cu noul coronavirus pentru ca societatea, în ansamblu, să devină imună la Covid-19.
Sir Patrick Vallance, consilier principal al guvernului britanic: „60% sau undeva pe acolo. Și noi credem că acest virus va reveni, cel mai probabil, în fiecare an. Va deveni un virus sezonier, iar comunitățile vor deveni imune la el, un pas important în a-l controla pe termen lung. 60% este procentul necesar pentru a obține "imunitate de turmă" (pentru întreaga societate, n.r.)."
Și unul dintre cercetătorii care au descoperit virusul Ebola în 1976 spune că noul coronavirus e mult mai periculos, tocmai pentru că este foarte contagios. Peter Piot, cercetător: „E mult mai grav ca Ebola. Ebola are nevoie de contact foarte apropiat pentru a se transmite, însă, din cauză că (noul coronavirus) e un virus care se transmite pe cale respiratorie, asta îl face cu atât mai îngrijorător și e foarte contagios, pentru că în gât e o cantitate mare de viruși. Așadar, e o boală care se poate lua doar stând de vorbă cu cineva."
După ce sâmbătă presa din Brazilia a susținut că șeful statului este infectat cu Covid-19, sâmbătă, președintele a dezmințit informația și a spus că testul a ieșit negativ. În schimb, boala a fost confirmată în cazul unui ministru australian, care s-a întâlnit recent cu Ivanka Trump, fiica președintelui Donald Trump.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres/News.ro, Pro TV
Etichete: coronavirus , live update coronavirus
Dată publicare: 14-03-2020 21:00