Pandemia a dublat fenomenul singurătății în Uniunea Europeană. Cum arată datele în România
Unul din patru europeni a raportat că se simte izolat, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, informează Agerpres.
Acest raport conţine cele mai recente dovezi ştiinţifice privind singurătatea şi izolarea socială în UE şi analizează studiul realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care arată că sentimentele de singurătate s-au dublat în rândul tuturor grupelor de vârstă în primele luni ale pandemiei.
În 2016, aproximativ 12% dintre cetăţenii UE au indicat că se simt singuri mai mult de jumătate din timp. Această pondere a crescut la 25% în primele luni de la apariţia COVID-19. Alte emoţii negative, cum ar fi sentimentul de încordare sau de descurajare, au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce emoţiile pozitive, cum ar fi sentimentul de veselie, calm, vioiciune sau odihnă au evoluat în direcţia opusă.
Potrivit raportului, s-a înregistrat o creştere de patru ori a sentimentului de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, comparativ cu 2016.
România stă mai bine decât Germania
Cifrele specifice fiecărei ţări arată că, în perioada aprilie - iulie 2020, singurătatea a crescut cu peste 15 puncte procentuale în Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia şi Suedia.
În schimb, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, România şi Spania au înregistrat o creştere a singurătăţii cu mai puţin de 10 puncte procentuale în aceeaşi perioadă de timp.
Sursa: Agerpres
Etichete: uniunea europeana , romania , coronavirus , singuratate , pandemia de covid-19
Dată publicare: 26-07-2021 18:25