Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Carnagiu în Pakistan. Cel puţin 52 de oameni au murit într-un atentat sinucigaş în timpul unei reuniuni religioase

Cel puţin 52 de persoane au fost ucise şi peste 50 au fost rănite, vineri, într-un atac sinucigaş asupra unei procesiuni religioase consacrată aniversării naşterii profetului Mahomed în provincia Balucistan din Pakistan.  

Niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru explozie, care are loc în contextul unei înmulţiri a atacurilor grupurilor militante în vestul ţării, care reprezintă o provocare pentru forţele de securitate înainte de alegerile naţionale programate în ianuarie anul viitor.

"Atacatorul s-a aruncat în aer în apropierea autovehiculului adjunctului şefului poliţiei", a declarat pentru Reuters, potrivit Agerpres, inspectorul general adjunct Munir Ahmed.

El a adăugat că explozia a avut loc în proximitatea unei moschei unde oamenii se adunau pentru procesiunea care aniversează naşterea profetului Mahomed, care este zi de sărbătoare naţională.

Citește și
nagorno karabah
Explozie puternică în regiunea Nagorno-Karabah. Peste 200 de persoane au fost rănite

The Tehrik-e Taliban Pakistan, o umbrelă pentru diferite grupuri sunite cu o linie dură, a negat că a comis atacul.

Răniţii sunt trataţi la spitale din oraşul Mastung, din apropiere. Ministrul de interne Sarfraz Bugti a afirmat că explozia a fost "un act foarte abominabil".

În luna iulie, peste 40 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş din provincia Khyber Pakhtunkhwa din nord-vestul ţării, la o reuniune religioasă a unui partid politic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult