Pachetul uriaș de arme pe care Rusia l-a primit din partea aliatului său anti-Occident, pentru războiul împotriva Ucrainei
Aliaţi istorici, Rusia şi Coreea de Nord sunt ambele supuse unor sancţiuni internaţionale, Moscova din cauza invaziei sale în Ucraina, iar Phenianul pentru testele sale de arme nucleare.
Liderii celor două state, Vladimir Putin şi Kim Jong Un, au avut un summit în Extremul Orient rus în septembrie, în urma căruia SUA au afirmat că Phenianul a început să furnizeze arme Moscovei.
"Numărul de containere provenite din Coreea de Nord şi destinate Rusiei a crescut de la 300, pentru a atinge circa 7.000 de containere în total până în prezent", a declarat ministrul sud-coreean al apărării Shin Won-sik în timpul unei conferinţe de presă de luni, a anunţat ministerul său pentru AFP, potrivit Agerpres.
Această cifră face referire la materialele trimise din iulie, iar Shin a declarat că "unele rute maritime fiind deja suspendate, o parte a fost trimisă spre Rusia pe calea ferată".
Phenianul, acuzat că a trimis peste un milion de obuze de artilerie RusieiSUA au afirmat în octombrie anul trecut că livrări de arme ale Coreei de Nord către Rusia erau în curs, estimând că Phenianul a livrat la acea dată Moscovei peste 1.000 de containere cu echipamente militare şi muniţii.
Luna următoare, Seulul a acuzat Phenianul că a trimis peste un milion de obuze de artilerie Rusiei, Coreea de Nord părând să primească în schimb consiliere tehnică de la Moscova asupra proiectului său de lansare a unui satelit de recunoaştere militară.
În timpul vizitei sale în Rusia, în septembrie, Kim a declarat că legăturile bilaterale cu Moscova sunt "prioritatea numărul unu" a ţării sale, iar Phenianul a devenit un apărător ferm al invaziei ruse împotriva Ucrainei.
Potrivit Washingtonului şi experţilor, Phenianul caută să obţină în schimb sprijin militar, în special în tehnologia de sateliţi şi în modernizarea echipamentului său militar ce datează din epoca sovietică.
Media de stat nord-coreene au anunţat luni că Kim Jong Un a transmis un mesaj de felicitare preşedintelui rus Vladimir Putin pentru realegerea sa, cu un scor record de 87,29% din voturile exprimate, atins prin reprimarea opoziţiei.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , coreea de nord , razboi in ucraina
Dată publicare: 18-03-2024 20:39