Ordinul semnat de Trump pentru a asigura dozele necesare de vaccin Pfizer pentru americani
Your browser doesn't support HTML5 video.
Însă Guvernul american a contractat doar 100 de milioane de doze, care ajung pentru un sfert din populație. Ca să completeze deficitul, Donald Trump a semnat un ordin potrivit căruia exportul dozelor produse de companie pe teritoriul american este interzis până când este acoperit necesarul în SUA.
Preşedintele în funcţie Donald Trump a semnat un ordin controversat, care blochează exportul vaccinului către alte ţări, câtă vreme cererea din Statele Unite nu este acoperită.
Donald Trump, preşedintele în exerciţiu al SUA: „Guvernul Statelor Unite acordă prioritate distribuirii vaccinului către cetăţenii americani, înaintea exportului către alte state.”
Asta în condiţiile în care Pfizer are deja contracte încheiate cu alte guverne din toată lumea. Şeful operaţiunii care se ocupă în SUA de achiziţia de vaccinuri nu a vrut să dea detalii despre consecinţele deciziei.
Moncef Slaoui, şeful operaţiunii Warp Speed: „(Trump) spune că alte țări nu vor putea obține vaccinul până când nu sunt imunizați toți americanii. Se pare că problema e invers: Pfizer a făcut înțelegeri cu alte țări, care vor limita stocurile de aici. - Sincer să fiu, nu ştiu nimic (despre ordin) şi sincer să fiu nu vreau să mă amestec. Nu pot comenta. - Nu ştiţi despre ce e vorba? - Chiar nu ştiu.”
În acest timp, spitalele americane se află sub o presiune uriaşă, din cauza numărului tot mai mare de pacienţi.
Dr. Peter Hotez, Baylor College of Medicine: „Atunci când cadrele medicale de la Terapie Intensivă sunt copleşite, rata de mortalitate sare în aer. Medicii şi asistentele sunt deja epuizate după tot anul acesta.” În oraşul Worchester din statul Massachusetts, spitalele sunt pline. Pacienţii noi sunt trimişi într-un spital de campanie.
Charlie Baker, guvernator Massachusetts: „Chiar şi cu aceste resurse suplimentare, nu ne permitem să punem presiune pe spitale în ritmul acesta.”
În toate statele americane sunt peste 102.000 de oameni spitalizaţi cu COVID. În California, ca şi în alte părţi, pe lângă problema paturilor din spitale, a apărut şi cea a lipsei de personal.
Carmela Coyle, California Hospital Association: „Factorul-limită, cel mai important factor atunci când vorbim de îngrijirea pacienţilor cu COVID, e personalul medical. Aici avem lipsuri şi asta e diferenţa de data asta, faţă de situaţia din vară.”
Autorităţile din Michigan au extins restricţiile aplicate comercianţilor şi adunărilor publice pentru încă 12 zile.
Gretchen Whitmer, guvernator Michigan: „În acest moment, 79% din toate paturile din spitale sunt ocupate. Nu putem rișca să lăsăm spitalele să fie copleşite.”
Statele Unite se apropie de o medie de 200.000 de cazuri noi pe zi, iar imunologul Anthony Fauci spune că nu e nicio şansă că cifrele să scadă în săptămânile următoare.
Dr. Anthony Fauci: „Vârful de după Ziua Recunoştinţei încă nu a fost atins. Adică avem această creştere foarte mare a cazurilor noi şi a spitalizărilor înainte să simţim în plin efectul vacanţei de Ziua Recunoştinţei.”
În New York, aproape 200.000 de elevi de generală s-au întors la şcoală, dar guvernatorul a interzis accesul clienţilor în interiorul restaurantelor. Cel puţîn până când numărul spitalizărilor vă scădea.
Andrew Cuomo, guvernator New York: „Dacă nu aducem rata spitalizărilor sub control, că să nu umplem spitalele, vă trebui să ne întoarcem înapoi în carantină.”
Statele Unite au înregistrat până acum peste 15,5 milioane de cazuri de COVID şi se apropie vertiginos de pragul de 300.000 de decese, de la începutul pandemiei.