Orașul Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, a fost din nou ținta bombardamentelor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Însă invazia rusă pare împotmolită, inclusiv din lipsa echipamentelor, și a munițiilor. Așa se face că, potrivit serviciilor secrete americane, Moscova ar fi ajuns să cumpere obuze de la Coreea de Nord.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a cerut, într-un raport publicat marți, instituirea unei "zone de securitate" pentru prevenirea unui accident nuclear la centrala nucleară ucraineană Zaporojie.
Rafael Grossi, director general AIEA: "Atacurile fizice, făcute cu sau fără intenție, loviturile asupra centralei, pe care le-am putut vedea și evalua personal împreună cu experții din echipa mea, sunt pur și simplu inacceptabile. Ne jucăm cu focul și asta ar putea duce la ceva catastrofal".
Raportul de 52 de pagini realizat de experții Agenției, după vizita de săptămâna trecută, mai arată și faptul că personalul centralei, format din ingineri ucraineni, trebuie să lucreze în condiții extrem de stresante sub ocupația rușilor.
Rafael Grossi, director general AIEA: "Recomandarea noastră concretă în acest sens este ca vehiculele și echipamentele militare care sunt prezente în prezent în clădiri, în interiorul clădirilor nucleare de pe amplasament, să fie îndepărtate pentru a nu interfera cu funcționarea normală a sistemului de securitate și securitate nucleară."
Însă aseară, orașul Energodar, unde se află centrala, a fost din nou ținta bombelor. Iar Ucraina și Rusia se acuză din nou, reciporc, de aceste atacuri.
Vasâli Nebenzia, ambasadorul Rusiei: "Până acum, situația radiațiilor de la centrală este normală, dar dacă provocările regimului de la Kiev continuă, nu există nicio garanție că nu vor fi consecințe grave. Și responsabilitatea pentru acest lucru revine în totalitate Kievului și susținătorilor săi occidentali".
Serghi Kislitsia, ambasadorul Ucrainei la ONU: "Ucraina are o poziție foarte clară, transparentă și onestă. Atunci când centrala era sub controlul nostru, nu exista nicio amenințare a unui dezastru de radiații. De îndată ce a venit Rusia, cel mai rău scenariu a devenit imediat posibil."
Între timp, Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, continuă să fie ținta bombelor rusești, care lovesc aproape zilnic locuințele civililor nevinovați.
Femeie: "Am simțit-o puternic. A început să cadă bucăți de tencuială pe spatele fiului meu, mi-au căzut bucăți din tavan în cap. Am supraviețuit până acum mai multor lovituri, de la începutul războiului, am rămas fără apă, fără gaz, fără încălzire, fără ferestre, așa că aceasta nu a fost prima explozie pentru noi".
Bărbat: "Acolo era apartamentul nostru, cândva. Acolo este "lumea ta rusă"! Sper că toți acești degenerați să moară... Îmi pare rău, sunt copleșit de emoții, nu mai am nimic de spus".
Iar în timp ce armata rusă își folosește muniția pentru a lovi cartierele rezidențiale ale Ucrainei, potrivit oficialilor americani, Kremlinul a ajuns să ceară arme de la Coreea de Nord.
John Kirby, purtător de cuvânt al consiliului naţional de securitate al SUA: "În ceea ce privește dimensiunea acestei potențiale achiziții de către Ministerul rus al Apărării, părerea noastră este că aceasta ar putea include milioane de cartușe, rachete și obuze de artilerie din Coreea de Nord."
Recent, Statele Unite au avertizat că Rusia a primit sute de drone militare de la Iran.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: centrala nucleara , bombardamente , zaporojie
Dată publicare: 07-09-2022 08:31