Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orașul care în 40 de ani s-a transformat din sat de pescari în una din cele mai bogate metropole din lume

Your browser doesn't support HTML5 video.

Unul dintre motivele pentru care China a reuşit să devină a doua economie a lumii este acela că a creat zone economice cu statut special, care au atras investiţii şi au devenit adevărate hub-uri tehnologice.

Un exemplu e dezvoltarea uluitoare a oraşului Shenzhen, transformat în doar 40 de ani dintr-un modest sat de pescari, într-o metropolă cu 12 milioane de locuitori. Acum 40 de ani, Shenzen era doar un sat de pescari de pe coasta sudică a Chinei. Azi e oraşul cu cea mai rapidă expansiune din lume şi unul dintre centrele unde e concentrată bogăţia Chinei.

Matt Rivers, corepondent CNN: „Acela e Deng Xiaoping, cel care a condus China de la sfârşitul anilor '70 până la începutul anilor '90. A fost ideea lui să deschidă China către restul lumii. A făcut asta parţial creând aceste zone economice speciale, printre care Shenzhen. Au tratament fiscal preferenţial, mai multe investiţii străine directe şi asta, mai mult ca orice, a ajutat la crearea a tot ce vedeţi."

Firmele occidentale au venit unele după altele, iar fabricile au răsărit peste tot, producând pe bandă rulantă marfă şi electronice ieftine, copiate după modele occidentale. Până când producătorii au înţeles un lucru.

Andrew Huang, analist: „Nu poţi să faci profit mare doar copiind. Aşa că au învăţat să adauge valoare designului. Iar acum produc designuri noi."

Citește și
targ de craciun
Târgurile de Crăciun se deschid din noiembrie. Oraşul din România care e în topurile globale

Startup-urile din domeniul tehnologiei au înflorit în oraşul mai cald şi mai puţin poluat decât Beijingul, aducând inovaţii în inteligenţă artificială, robotică şi vehicule electronice. De la recunoaştere facială la o întreagă piaţă, cea mai mare din lume, care funcţionează aproape complet fără bani gheaţă şi fără plăti cu cardul.

Matt Rivers, corespondent CNN: „Când intri la metrou, ţi se fotografiază faţa. Acolo sunt lumini, eşti fotografiat de fiecare dată când cobori la metrou."

Matt Rivers, corespondent CNN: „La fiecare tarabă de aici poţi cumpăra fructe sau ce ai nevoie cu telefonul. Scanezi un cod QR ca acesta. E o plată cu aplicaţia WeChat. Şi asta-i tot. Atât e de simplu. Tocmai am cumpărat fructe de la această femeie."

Toate aceste inovaţii sunt susţinute de Guvern, în încercarea de a evolua de la „fabricat în China" la „conceput în China". Iar ascensiunea economiei chineze e incontestabilă, deşi nu e clar dacă va reuşi să răstoarne dominaţia americană. Dar dacă o face, probabil că Shenzhen, oraşul construit într-o generaţie, va fi avut o mare contribuţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult