Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oprah ar putea candida la prezidențialele din SUA. Zvonurile apărute după Globurile de Aur

Your browser doesn't support HTML5 video.

Va candida Oprah Winfrey la alegerile prezidenţiale din 2020? Întrebarea e principalul ecou după discursul electrizant pe care Oprah l-a susţinut la gala Globurilor de Aur.

Ea a devenit prima femeie de culoare care a primit trofeul pentru întreaga carieră. Iar doi prieteni apropiaţi ai realizatoarei tv au dat de înţeles că se gândeşte să se înscrie în viitoarea cursă pentru Casa Albă.

Abuzată sexual în mai multe rânduri, când era o copilă dintr-o familie sărmană, Oprah a emoţionat audienţa până la lacrimi, la Gală Globurilor de Aur, cu un discurs de 9 minute despre lupta femeilor pentru egalitate şi respect.

"Vreau ca toate femeile care se uită la noi să ştie că a început o nouă zi. O mulţime de femei minunate şi bărbaţi deosebiţi luptă din greu să devină liderii care ne vor duce către un viitor în care nimeni să nu mai trebuiască să spună "Me Too", a spus Oprah.

Aceste cuvinte au "aprins" internetul. Fanii înfocaţi şi nu numai i-au cerut lui Oprah să candideze la alegerile prezidenţiale din 2020. Insistenţele lor au fost alimentate şi de apropiaţii vedetei, care au declarat că Oprah nu exclude posibilitatea.

Citește și
globurile de aur 2018
Globurile de Aur 2018. Cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu, unde au predominat ținutele negre. FOTO

În trecut, a spus că nu are niciun gând să intre în politică. Şi-a nuanţat însă poziţia după victoria lui Donald Trump.

"Mă gândeam că trebuie să ai experienţă, să ai anumite cunoştinţe. Acum văd că n-ai nevoie de asta", a declarat Oprah atunci.

Într-un interviu din 1999, însuşi Trump a declarat că Oprah i-ar fi un excelent vicepreşedinte, daca ar candida vreodată. ”Oprah. Oprah ar fi prima alegere. E o femeie grozavă. E un om special", susținea la acea vreme Donald Trump.

Realizatoare şi producătoare TV, dar şi actriţă, Oprah Winfrey este una dintre cele mai îndrăgite şi mai bogate personalităţi din show-bizul american. Talk-show-ul ei a devenit cea mai urmărită emisiune din toate timpurile şi i-a adus câştiguri de peste două miliarde de dolari. Oprah este şi o energică activistă democrată, care s-a implicat în campaniile lui Barack Obama şi ale lui Hillary Clinton.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult