OMS: Varianta Delta de Covid-19, provenită din India, devine dominantă la nivel global
Soumya Swaminathan şi-a exprimat totodată dezamăgirea referitoare la eşecul vaccinului candidat al companiei CureVac, într-un studiu clinic, de a respecta standardul de eficacitate al OMS, mai ales că noua variantă Delta a coronavirului, mai contagioasă, creşte necesitatea unor vaccinuri noi, eficace, conform News.ro.
Marea Britanie a raportat o creştere accentuată a infecţiilor cu varianta Delta, în timp ce principalul oficial din domeniul sănătăţii publice din Germania a anticipat că Delta va deveni rapid varianta dominantă din ţara sa, în pofida creşterii ratelor de vaccinare.
Kremlinul a atribuit creşterea numărului de cazuri de Covid-19 de reticenţa faţă de vaccinare, după înregistrarea unui numărar mare de noi infecţii la Moscova, în special cu noua variantă Delta.
"Varianta Delta este pe cale să devină varianta dominantă la nivel global din cauza transmisibilităţii sale crescute", a declarat Swaminathan într-o conferinţă de presă.
Variantele de coronavirus au fost menţionate de CureVac ca motiv pentru eficacitatea de doar 47% a vaccinului său pentru Covid-19, sub pragul de 50% cerut de OMS.
Compania a declarat că a documentat cel puţin 13 variante care circulă în cadrul populaţiei sale de studiu. Având în vedere că vaccinuri similare cu ARNm ale Pfizer şi BioNTech şi Moderna au înregistrat rate de eficacitate de peste 90%, Swaminathan a spus că lumea se aştepta la mai mult de la vaccinul candidat al CureVac.
”Doar pentru că este un alt vaccin ARNm, nu putem presupune că toate vaccinurile ARNm sunt la fel, deoarece fiecare are o tehnologie uşor diferită”, a spus Swaminathan, adăugând că eşecul surprinzător subliniază valoarea studiilor clinice solide pentru testarea de noi produse.
Oficialii OMS au declarat că Africa rămâne un motiv de îngrijorare, chiar dacă reprezintă doar aproximativ 5% din noile infecţii la nivel mondial şi 2% din decese.
Noile cazuri din Namibia, Sierra Leone, Liberia şi Rwanda s-au dublat în ultima săptămână, a declarat şeful programului de urgenţă al OMS, Mike Ryan, în timp ce accesul la vaccinuri rămâne minuscul.
"Este o traiectorie care este foarte, foarte îngrijorătoare. Realitatea brutală este că, într-o eră cu mai multe variante, cu o transmisibilitate crescută, am lăsat zone vaste din populaţie, din populaţia vulnerabilă din Africa, neprotejate de vaccinuri”, a spus Ryan.