Modifica setarile cookie
Toate categoriile

OMS: Riscăm să revenim la izolare dacă relaxăm prematur restricţiile

„Riscul revenirii la măsurile de izolare este foarte real” în ţările care în prezent relaxează distanţarea socială, a anunțat miercuri directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Directorul OMS a insistat ca relaxarea să se facă gradual, să se acorde atenţie riscului cazurilor importate şi sistemul sanitar să fie pregătit, inclusiv prin investiţii, pentru un posibil nou val epidemic, transmite agenţia EFE.

Riscul există „mai ales dacă ţările nu reuşesc să gestioneze cu mare atenţie tranziţia şi nu fac acest lucru printr-o abordare în etape”, estimează Tedros, după ce a anunţat în cadrul unui briefing că numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în lume a depăşit 3,5 milioane şi cel al deceselor 250.000.

OMS insistă ca în etapa de relaxare a restricţiilor să se asigure îndeplinirea mai multor condiţii, în principal ca numărul noilor cazuri de infectare să fie sub control, ca sistemul sanitar să poată face faţă tranziţiei, să fie minimizat riscul de relansare a epidemiei, să se fi luat măsuri preventive în şcoli şi la locurile de muncă şi opinia publică să fie bine informată asupra măsurilor adoptate.

Organizaţia cu sediul la Geneva mai cere ca înaintea unei asemenea relaxări să se garanteze o gestionare adecvată a posibilelor noi cazuri de COVID-19 importate.

Citește și
coronavirus
OMS intervine în conflictul dintre China și SUA, legat de originile noului coronavirus

Directorul general al OMS a insistat că nu pot fi excluse viitoare valuri epidemice de COVID-19, dar în faţa acestei posibilităţi ''nu trebuie să răspândim panica'', ci ''să ne pregătim, pentru că acum avem oportunitatea să aşezăm sistemele sanitare pe baze solide''.

„Dacă am învăţat ceva din această criză este că investind acum (în sănătate) vom putea să salvăm vieţi mai târziu”, a concluzionat Tedros Ghebreyesus, adăugând că „istoria ne va judeca în funcţie de cum răspundem pandemiei şi de măsurile pe care le luăm”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult