OMS avertizează populația să nu utilizeze două siropuri indiene pentru tuse, responsabile pentru moartea a 20 de copii
Potrivit OMS, siropurile, fabricate de compania indiană Marion Biotech, sunt de „calitate inferioară”, iar compania nu a oferit nicio garanţie de „siguranţă şi calitate”, informează AFP, citată de Agerpres.
Alerta, emisă miercuri, vine după ce luna trecută autorităţile uzbece au deplâns moartea a cel puţin 20 de copii care au consumat siropul numit Doc-1 Max produs de compania indiană.
Ministerul indian al Sănătăţii a suspendat producţia companiei, iar Uzbekistanul a interzis importul şi vânzarea de Doc-1 Max.
Potrivit avertismentului OMS, analiza probelor de sirop de către laboratoarele de control al calităţii din Uzbekistan a revelat „cantităţi inacceptabile de dietilenglicol şi/sau etilenglicol ca şi contaminanţi”.
„Dietilenglicol şi etilenglicolul sunt toxice pentru oameni şi, dacă sunt ingerate, pot fi fatale”, a subliniat organizaţia.
„Aceste două produse (siropuri) pot avea autorizaţii de comercializare în alte ţări din regiune. De asemenea, este posibil ca acestea să fi fost distribuite, prin intermediul pieţelor informale, în alte ţări sau regiuni”, a avertizat OMS.
Siropurile sunt „periculoase, iar consumul lor, în special de către copii, poate duce la afecţiuni grave sau chiar la deces”, a adăugat OMS.
Responsabilii Marion Biotech nu au putut fi contactaţi imediat.
Compania este al doilea producător indian de medicamente investigat de autorităţile de reglementare de când OMS a stabilit în octombrie o legătură între alte medicamente şi decesul a numeroşi copii în Gambia.
Maiden Pharmaceuticals a fost acuzată că a produs mai multe remedii pentru tuse şi răceală, considerate responsabile de moartea a cel puţin 66 de copii în această ţară africană.
Victimele, majoritatea cu vârste cuprinse între cinci luni şi patru ani, au murit de insuficienţă renală acută.
India a deschis o anchetă în cazul Maiden Pharmaceuticals, dar autorităţile au ajuns la concluzia că medicamentele incriminate erau de „calitate standard”.