Modifica setarile cookie
Toate categoriile

OMS a făcut anunțul. Record de cazuri de contaminare cu noul coronavirus în întreaga lume

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat sâmbătă un număr record de cazuri de contaminare cu noul coronavirus înregistrate în 24 de ore în întreaga lume, pentru prima dată de la debutul pandemiei - peste un sfert de milion.

 

Pentru ultimele 24 de ore, OMS a anunţat aproximativ 260.000 de noi cazuri. Cel mai mare număr fusese înregistrat cu doar o zi înainte, transmite News.ro.

Cele mai mari creşteri au fost în Statele Unite, Brazilia, India şi Africa de Sud.

Bilanţul deceselor a crescut cu 7.360, cea mai mare creştere zilnică înregistrată din data de 10 mai.

SUA reprezintă cea mai afectată ţară din lume, cu peste 3,7 milioane de cazuri şi mai mult de 140.100 de decese. Brazilia a raportat peste 2 milioane de cazuri şi mai mult de 78.700 de decese, iar India, peste 1 milion de cazuri şi 26.800 de decese. Africa de Sud este cea mai afectată ţară de pe continentul african, cu mai mult de 350.000 de cazuri şi aproximativ 5.000 de decese.

În Europa, Marea Britanie este cea mai afectată naţiune, cu mai mult de 295.600 de contaminări şi 45.350 de decese. Autorităţile britanice au anunţat sâmbătă că, pentru un timp, nu vor mai comunica numărul deceselor asociate Covid-19 înregistrate zilnic, după ce Guvernul a dat ordin să fie făcută o analiză a calculelor, temându-se că bilanţul a fost exagerat.

Citește și
Coronavirus SUA
O nouă explozie a numărului de infectări cu coronavirus în SUA. Bilanțul total

Sâmbătă, numărul total de cazuri confirmate de Covid-19 a depăşit 14 milioane, la nivel global, iar cel al deceselor a trecut de 600.000, potrivit Johns Hopkins University.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult