Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oligarhul rus Alekei Kuzmicev a fost reţinut în Franţa. Este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani

Magnatul rus Aleksei Kuzmicev a fost reţinut pentru interogatoriu în Franţa în legătură cu presupuse fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani şi pentru încălcarea sancţiunilor internaţionale, a anunţat Parchetul financiar francez, relatează Reuters.

Luni au avut loc percheziţii la domiciliul din Paris al lui Kuzmicev şi în regiunea mediteraneană Var.

Oligarhul era în continuare reţinut marţi, dar nu a fost încă inculpat în acest caz. Philippe Blanchetier, avocatul lui Kuzmichev, a refuzat să comenteze.

Rusia va putea să apere drepturile lui Kuzmicev după ce Parisul va furniza informaţii detaliate despre cazul său, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Din câte am înţeles, el este cetăţean al Federaţiei Ruse, aşa că ar trebui să primim informaţii despre detenţie prin intermediul misiunii noastre diplomatice", a declarat Peskov.

"Odată ce primim informaţiile şi dacă deţinutul doreşte acest lucru, vom ajuta, bineînţeles, la protejarea drepturilor sale ca cetăţean rus", a menţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit News.ro.

Agenţii vamali francezi au confiscat anul trecut iahtul de 27 de metri al oligarhului, "La Petite Ourse", ca parte a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană pentru legăturile acestuia cu preşedintele Vladimir Putin. Măsura a declanşat o bătălie juridică între autorităţi şi Kuzmicev, care a fost unul dintre principalii acţionari ai băncii ruseşti Alfa Bank.

În vârstă de 61 de ani, Aleksei Kuzmicev este considerat unul dintre cei mai influenţi oameni din Rusia, cu legături bine stabilite cu preşedintele rus: fiica cea mare a lui Vladimir Putin, Maria, a condus un proiect de caritate, Alfa-Endo, care a fost finanţat de Alfa Bank, preciza UE într-un document care detaliază lista persoanelor sancţionate, reaminteşte AFP. Potrivit Le Monde, "Aleksei Kuzmicev se afla deja în Franţa când a fost pus pe lista de sancţiuni şi are, de asemenea, legături de familie în această ţară.

Potrivit unei surse apropiate de caz, Aleksei Kuzmicev a iniţiat o procedură juridică împotriva UE pentru a obţine scoaterea numelui său de pe lista de sancţiuni. Decizia ar urma să fie luată la 15 noiembrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult