Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oligarhul fugar Ilan Şor ameninţă cu proteste şi spune că acestea ar putea fi reprimate „cu ajutorul forţelor din România”

Oligarhul fugar Ilan Şor, care se află la Moscova, iar de acolo gestionează activitatea celor patru partide din Republica Moldova afiliate blocului său „Victorie”, ameninţă cu proteste.

Potrivit News.ro, el răspândeşte ipoteza falsă că aceste proteste ar putea fi reprimate cu ajutorul forţelor din România.

În cadrul unei intervenţii în direct în emisiunea lui Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai cunoscuţi propagandişti ai Kremlinului, Ilan Şor a declarat că opoziţia din Moldova va anula rezultatele referendumului privind integrarea europeană.

„Este vorba despre nimic şi îl vom contesta legal”, a spus politicianul condamnat la 15 ani închisoare în Republica Moldova, referindu-se la diferenţa nesemnificativă de voturi dintre răspunsurile DA şi NU de la referendum.

Pe de altă parte, el nu exclude ca cetăţenii nemulţumiţi din Republica Moldova să iasă în stradă să protesteze, confirmând sugestia lui Soloviov că aceste proteste ar putea fi „reprimate cu forţa, inclusiv cu ajutorul forţelor din România”, scrie agenţia rusă Ria, finanţată de stat, care titrează: „Opoziţia intenţionează să conteste legal rezultatele referendumului din Moldova”.

Citește și
alegeri republica moldova
Casa Albă: Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova

„Avem obligaţia de a lupta ... Instrumente - cred că va trebui să le găsim pe parcurs. Până la punctul în care oamenii vor trebui să iasă în stradă şi să-şi apere rezultatul.... Acest lucru este posibil, desigur”, a declarat Şor la Soloviov Live, răspunzând şi la întrebarea dacă este posibil ca autorităţile moldovene să disperseze demonstraţiile cu implicarea forţelor româneşti.

„Este evident acum că regimul Maiei Sandu va cădea. Ea nu va câştiga în turul doi. Ea a pierdut acest referendum. Nu contează ce fac autorităţile cu el - noi îl vom anula. Şi îl vom organiza corect”, a scris Şor şi pe reţele sociale, mai susţine agenția rusească Ria, deşi conturile oficiale ale lui Şor au fost închise în Republica Moldova.

Potrivit Ria, el a făcut un apel către judecătorii, procurorii şi poliţiştii moldoveni.

„Vă recomand omeneşte: nu îndepliniţi ordinele criminale ale lui Sandu. Va trebui să răspundeţi pentru asta conform legii. Amintiţi-vă că codul penal este acelaşi pentru toată lumea. Vă îndemn să respectaţi legile şi nu interesele autorităţilor”, a îndemnat politicianul, care, în mod ironic, el însuşi este un condamnat fugar.

Între timp, potrivit NewsMaker, Natalia Parasca, preşedinta partidului „Renaştere”, afiliat lui Şor, a declarat că rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale şi ale referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană arată că guvernul a pierdut sprijinul majorităţii populaţiei.

Parasca a subliniat că opoziţia luptă pentru „apărarea suveranităţii Moldovei şi a îndemnat cetăţenii să fie hotărâţi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale”.

Deocamdată, menţionează NewsMaker, autorităţile de la Chişinău nu au comentat declaraţiile lui Şor.

La referendumul privind aderarea Moldovei la UE, desfăşurat la 20 octombrie, 50,46% dintre cetăţenii ţării au votat pentru integrarea europeană, în timp ce 49,54% dintre alegători au votat împotrivă.

Alegătorii au avut de răspuns la întrebarea: „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Moldovei la Uniunea Europeană?”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult