Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oficiali americani nu confirmă informaţiile privind o posibilă invazie a Rusiei în Ucraina miercuri

Oficialii americani de rang înalt au declarat că nu pot confirma informațiile potrivit cărora Rusia plănuiește să invadeze Ucraina miercuri, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Oficiali americani de rang înalt au declarat că nu pot confirma informaţiile potrivit cărora serviciile de informaţii americane indică faptul că Rusia plănuieşte să invadeze Ucraina miercuri, dar au repetat avertismentele ca americanii să părăsească imediat Ucraina, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nu putem prezice cu exactitate ziua, dar spunem de ceva timp că ne aflăm într-o fereastră şi că ar putea începe o invazie - ar putea începe o acţiune militară majoră - din partea Rusiei în Ucraina în orice zi. Inclusiv săptămâna aceasta, înainte de încheierea Jocurilor Olimpice", a declarat consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, duminică la emisiunea „State of the Union" de la CNN, întrebat despre posibila dată de miercuri.

 

Potrivit acestuia, Rusia ar putea crea un pretext surpriză pentru un atac

 

Citește și
Olaf Scholz
Olaf Scholz îi va spune lui Putin că un atac asupra Ucrainei va avea consecinţe dure, dar nu se așteaptă la rezultate (surse)

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat, de asemenea, duminică, să confirme informaţiile privind termenul de miercuri.

„Nu sunt în măsură să confirm aceste informaţii'', a declarat Kirby în timpul unui interviu la emisiunea Fox News Sunday, adăugând că o acţiune militară rusă ar putea avea loc în orice zi.

El a explicat că aceste evaluări provin dintr-o varietate de surse, nu exclusiv doar din interiorul serviciilor de informaţii, ci şi din ceea ce ce se vede efectiv. Mai mult de 100.000 de soldaţi continuă acum să fie aliniaţi la graniţa cu Ucraina, a remarcat el.

Moscova neagă astfel de planuri şi a calificat comentariile drept „isterie", iar din discuţiile la nivel înalt dintre înalţii oficiali ruşi şi occidentali din ultimele zile nu a reieşit încă niciun progres care ar putea atenua criza.

Preşedintele american, Joe Biden, care urmează să discute cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski duminică, i-a spus lui Putin, într-o convorbire telefonică sâmbătă, că Occidentul va răspunde decisiv la orice invazie şi că un astfel de atac ar afecta şi izola Moscova. Un înalt oficial al administraţiei americane a declarat că apelul lui Biden a fost substanţial, dar că nu a existat nicio schimbare fundamentală.

Kremlinul a declarat că Putin i-a spus lui Biden că Washingtonul nu a reuşit să ia în considerare principalele preocupări ale Rusiei şi că nu a primit niciun „răspuns substanţial" cu privire la elementele cheie ale cererilor sale de securitate.

Putin doreşte garanţii din partea Statelor Unite şi a NATO care să includă blocarea intrării Ucrainei în NATO, abţinerea de la desfăşurarea de rachete în apropierea graniţelor Rusiei şi reducerea infrastructurii militare a NATO în Europa la nivelurile din 1997.

Un oficial al preşedinţiei franceze a declarat sâmbătă, după ce preşedintele Emmanuel Macron a vorbit cu Putin, că nu există indicii din ceea ce a spus liderul rus că Rusia pregăteşte o ofensivă. Dar oficialul a declarat că Parisul a rămas „extrem de vigilent''.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult