Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oficial ucrainean: Rusia și-ar putea folosi trupele din Transnistria în războiul din Ucraina

Your browser doesn't support HTML5 video.

Papa Francisc ia în considerare o vizită la Kiev. Acum este în Malta, de unde l-a criticat, pentru prima dată, pe Vladimir Putin, pentru că a pornit războiul din Ucraina. Dar nu l-a numit direct.

Potrivit Suveranului Pontif, ”Europa este bântuită, din nou de noaptea războiului, din cauza unui "potențat" captiv unor interese naționaliste anacronice”.

”Încă o dată, un potențat, care, din păcate, invocă în mod anacronic interse naționaliste, provoacă și ațâță conflicte, în vreme ce oamenii simpli simt nevoia să-și făurească un viitor. Acum, când noaptea războiului a coborât peste omenire, vă rog, să nu lăsăți visul păcii să dispară!”

Pe de altă parte, șeful de stat major al armatei ucrainene a avertizat că Rusia și-ar putea folosi trupele din Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova, pentru conflictul din Ucraina.

Oleksandr Șputun, purtător de cuvânt Armata Ucrainei: ”Există o redistribuire a unităților de trupe ruse în Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova, cu scopul de a iniția provocări și acțiuni demonstrative la granița cu Ucraina, posibil chiar și acțiuni ostile împotriva Ucrainei.”

Citește și
zelenski
Zelenski, despre pericolul lăsat în urmă de forțele ruse: „Minează case și cadavre”

Nu avem informații care să confirme mobilizarea de trupe, dar monitorizăm îndeaproape situația - a fost reacția ministerului de externe de la Chișinău.

Între timp, de la Washington, Pentagonul a anunțat un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de 300 de milioane de dolari. Noul pachet de asistenţă include sisteme de rachete ghidate prin laser, drone de mai multe tipuri, vehicule militare Humvee, arme automate.

Administrația Biden a angajat deja, peste 2,3 miliarde de dolari în asistenţă militară pentru Ucraina. Dintre care peste 1,6 miliarde după ce Putin a pornit războiul.

Reporter: ”Puteți confirma că Statele Unite furnizează Ucrainei echipamente de protecție, cum sunt măștile de gaze, combinezoane de protecție și alte materiale, împotriva unui posibil atac chimic la care ar recurge Rusia?”

Jen Psaki, responsabil presă Casa Albă: ”Guvernul american furnizează Ucrainei echipamente de salvare a vieții și alte provizii care pot fi alocate în cazul în care rușii ar folosi arme chimice și biologice împotriva Ucrainei.”

Pe de altă parte, în Rusia până și protestele tăcute împotriva războiului din Ucraina sunt curmate. Un bărbat a fost arestat doar pentru că ținea în mâini un afiș cu mesajul "Copiii ar trebui să trăiască în pace".

Iar în orașul siberian Novosibirsk, o femeie de 60 de ani a arborat steagul Ucrainei la geam și a refuzat accesul poliției în apartament. Prin urmare, a fost chemată o echipă a ministerului pentru situații de urgență. Un pompier s-a cățărat pe zidul blocului pentru a da jos steagul.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult