Oficial ucrainean: Forțele ruse au intrat în orașul Herson, din sudul Ucrainei
Forţele ruse au intrat în oraşul Herson din sudul Ucrainei, dar autorităţile ucrainene controlează în continuare clădirea administraţiei municipale, a declarat marţi la televiziune un consilier în cadrul Ministerului de Interne ucrainean, Vadim Denisenko, potrivit Reuters.
Marți dimineață armata rusă de afla la porțile orașului.
De asemenea, marți seara au fost noi raiduri, în zona Harkov, după bombardarea turnului de televiziune din Kiev, aflat lângă memorialul Holocaustului.
Potrivit oficialilor de la Pentagon, rușii au trimis în Ucraina 80% din trupele mobilizate la graniță. Dar, potrivit acelorași surse, convoiul militar întins pe 65 de kilometri care se îndreaptă spre Kiev, nu a avansat prea mult în ultimele 24 de ore, din cauza problemelor de logistică, dar și a lipsei de carburant.