Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oficial britanic: Cel puţin trei miniştri susţin un nou referendum pentru Brexit

Cel puţin trei miniştri ai guvernului condus de Theresa May susţin organizarea unui nou referendum, relatează The Independent, citând un fost membru al executivului britanic.

"Bănuiesc că există un număr semnificativ de colegi care înţeleg rationamenul organizării unui al doilea referendum. (...) Ştiu de câţiva miniştri care-l susţin, şi cu care am avut conversaţii directe, însă este dificil pentru ei să iasă public", a declarat Phillip Lee, fost sub-secretar de stat la Ministerul Justiţiei.

"Cred că mai mulți sunt pe punctul de a se răzgândi, însă este nevoie de susţinere publică şi de susţinere din partea mediului de afaceri şi cred că am vedea mai mulţi care ar ieşi public", a completat Phillip Lee.

Phillip Lee a fost sub-secretar de stat la Ministerul Justiţiei până în luna iunie, atunci când a demisionat pentru a solicita un nou referendum pentru Brexit. El este, în continuare, membru al parlamentului britanic.

Poziția lui a fost întărită de declarațiile lui Justine Greening, un alt fost membru al executivului britanic. Aceasta a exclus ideea acceptării de către Parlament a planului prim-ministrului Theresa May, precum şi a unei înţelegeri alternative.

Citește și
romani uk
Mesajul Theresei May pentru romanii din Marea Britanie. Ce ii asteapta dupa Brexit

"Ne vom lovi de un blocaj... Cred că există un grup tot mai mare de parlamentari conservatori care s-au gândit la acest subiect şi au ajuns la concluzia că un referendum este singurul mod în care se poate ieşi din impasul în care se află Parlamanetul", a declarat Justine Greening.

Ea a mai precizat că nici ideea unui Brexit fără acord şi nici aşa-zisul plan Chequers nu ar avea vreo şansă să treacă de Parlalement. De altfel, planul Chequer a fost deja prpous Uniunii Europene de către Theresa May - şi ulterior respins. De asemenea, aceeaşi soartă ar avea-o şi planul alternativ de formare cu UE a unui acord de liber-schimb de tipul CETA. Acesta din urmă este un plan apărut în lunile anterioare, din rândul partidului condus chiar de Theresa May.

Justine Greening a fost ministru al Femeilor şi Egalităţii în guvernul Theresa May. La începutul acestui an a demisionat, rămânând doar cu rolul de membru al Parlamentului britanic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult